Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt poartă mască cu însemnul unui partid
Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei a fost surprins în dimineața zilei de sâmbătă purtând mască de protecție cu însemnul Partidului Acasă Construim Europa (PACE), condus de Gheorghe Cavcaliuc. Reprezentanții formațiunii politice au publicat un video pe pagina lor de Facebook cu titlul „protejăm cea mai mare valoare a țării”.
„Guvernul a eșuat în gestionarea pandemiei COVID 19.Poporul nostru este în mare pericol!Trebuie să ne protejăm cetățenii, să ne protejăm ȚARA și tot ce avem mai valoros.Guvernanții nu sunt capabili să o facă. DEMISIA!”, a scris pe pagina sa de Facebook, Gheorghe Cavcaliuc.
Serviciul de presă al Poliției Capitalei a declarat pentru Ziarul de Gardă că informația cu privire la amplasarea măștii pe monument a fost recepționată la ora 08.00, iar la fața locului s-au deplasat oamenii legii.
„La fața locului, s-a deplasat grupa operativă a IP Buiucani, și conform cercetării la fața locului, s-a stabilit că pe monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, regiunea feței, este amplasată o mască de protecție pe care se află inscripția ,,PACE”. Totodată a fost sesizată Administrația Publică Locală pentru a interveni și să scoată masca. Ulterior masca a fost ridicată de polițiști. Fiind verificate rețelele de socializare, s-a stabilit că pe rețeaua de socializare facebook pe pagina oficială a unui Partid Politic a fost postat un Live, prin care se observă 6 membri în adiacentul monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, care au susținut un discurs cu privire la situația pandemică din țară. Cazul a fost înregistrat, iar polițiștii întreprind toate măsurile în stabilirea tuturor circumstanțelor și acumularea materialului probatoriu. Ulterior, pe caz, va fi luată o hotărâre conform legislației în vigoare”, este menționat în reacția Poliției Capitalei.