Membrii CSM au contramandat pentru o altă dată desfășurarea ședinței Adunării Generale a Judecătorilor
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au contramandat pentru o altă dată desfășurarea ședinței Adunării Generale a Judecătorilor, care urma să fie convocată pe 26 martie.
Președinta interimară a CSM, Luiza Gafton, susține că nu există vreo metodologie sau cadru legal care să permită desfășurarea Adunării Generale a Judecătorilor.
Decizia de a contramanda pentru o altă dată desfășurarea adunării a fost aprobată de către membrii CSM.
„La data de 19 ianuarie 2021, noi am stabilit data convocării Adunării Generale a Judecătorilor pentru pentru data de 26 martie. Tot atunci am stabilit și ordinea de zi a acestei adunări generale. Având în vedere situația epidemiologică, noi despre asta am discutat și la ședința Parlamentului prin care unii dintre noi și-au expus opinia cu privire la posibilitatea desfășurării acestei adunări, dar între timp, la data de 19 martie, a fost adoptată încă o hotărâre a Consiliului Național a stării excepționale în sănătate publică, prin care s-a menționat că se interzice petrecerea tuturor manifestațiilor, inclusiv și a adunărilor profesionale.”, a declarat în cadrul ședinței Luiza Gafton, președinta interimară a CSM.
Alte 1060 cazuri noi de infectare cu COVID-19 și 31 de decese au fost confirmate astăzi, 22 martie, în R. Moldova. Din numărul total de cazuri, 3 cazuri sunt de import (Italia), anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS).
Până la ziua de luni, 22 martie, 102 lucrători medicali au decedat din cauza noului coronavirus.
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în R. Moldova a ajuns la 216 094.