Mărturiile supraviețuitorilor din ghețarii Siberiei
Unii nu aveau nici un an când au fost încărcați în vagoanele pentru vite. Alții s-au născut acolo, în inima ghețarilor. Puțini sunt cei care au reușit să supraviețuiască condițiilor din tundra siberiană. Astăzi, la 72 de ani de la acele evenimente, toți și-au dat întâlnire la „Trenul Durerii” din Chișinău. Vârstnicii de acum, copiii basarabeni de atunci, care alături de părinţii şi buneii lor au cunoscut calvarul deportărilor şi al înstrăinării de baştină, s-au întâlnit să-i comemoreze pe cei care au rămas în Siberia pentru totdeauna.
Astăzi, 6 iulie, se împlinesc 72 de ani de la cel de-al doilea şi cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei, când peste 35 de mii de persoane, majoritatea femei şi copii, au fost trimise în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovietice.