Locuitorii din stânga Nistrului arată pe TikTok cum trăiesc fără gaze și curent: „Da, noi iubim Rusia!” vs „Nu am crezut până în ultimul moment”
Mai multe clipuri video despre cum trăiesc locuitorii din stânga Nistrului, după ce Gazprom a oprit furnizarea de gaze în regiune, au fost postate în acest zile pe Tiktok. HotNews a realizat un montaj din aceste clipuri în care oamenii fie mărturisesc că sunt dezamăgiți de așa-numitele autorități de la Tiraspol, fie îi îndeamnă pe ceilalți să nu se mai plângă pentru că „totul va fi bine”.
Locuitorii din stânga Nistrului arată cum gătesc pe plită sau cum încălzesc apa pentru a face duș „Verificăm caloriferul. Și ce descoperim? Caloriferul este rece! Sincer, nu am crezut până în ultimul moment!”, a povestit o femeie al cărui cont de TikTok se numește „Family Travel”.
Unii dintre aceștia se arată dezamăgiți de promisiunile făcute de autoritățile locale care au dat asigurări că „situația va fi sub control”.
„La televiziunea noastră a vorbit un bărbat arogant și plin de sine, promițând că ne vor ajunge și cărbunele, și gazul, dar și că nu vor fi deconectări și că va fi lumină. Însă ne-au deconectat deja lumina pentru patru ore. Asta înseamnă că nu avem nici apă, nici lumină — întuneric complet. Este frig, astăzi temperaturile au fost deja sub 0 grade (…) Responsabilii de tot ce înseamnă viața și confortul oamenilor au spus că la noi totul va fi bine. Când politicienii spun că totul va fi bine, eu înțeleg că bine va fi doar pentru ei”, afirmă Liova în clipul postat pe TikTok.
Dar nu toți oamenii care postează clipuri pe TikTok sunt revoltați de ceea ce li se întâmplă. Unii fac apel la locuitori să-și aducă aminte cât de puțin au plătit până acum pentru gaz și curent electric.
„Da, noi iubim Rusia. Sunt moldoveancă și vorbitoare de limbă rusă. Și doar, doar direcția spre Rusia, nicidecum spre Europa. (…) Niciodată nu m-am gândit că o să spun așa ceva, dar în mașină este atât de cald. Atât de cald, mai cald decât acasă”, susține o utilizatoare pe acre o cheamă Iulia.
În prima săptămână de criză energetică în regiunea transnistreană, generată de sistarea livrărilor de gaze de către concernul rus Gazprom, și-au încetat activitatea majoritatea întreprinderilor, criza afectând inclusiv pe cei care asigură securitatea alimentară, contrar declarațiilor anterioare ale așa-numitor autorități de la Tiraspol. Mii de oameni au rămas temporar fără serviciu, iar pe lângă asta – fără acces la gaze naturale și căldură. Totodată, intervalul deconectărilor de la energia electrică a crescut, treptat, de la o oră la 8 ore pe zi.
Regiunea transnistreană a rămas fără gazele naturale după ce, pe 1 ianuarie, Gazprom a oprit livrările, invocând decizia Ucrainei de a opri trecerea gazelor rusești pe teritoriul său, dar și o pretinsă datorie a R. Moldova de peste 700 milioane de dolari.