Îmbrânceli între polițiști și fermierii porniți să protesteze în centrul capitalei, pe traseul Ialoveni-Chișinău
Câțiva fermieri s-au îmbrâncit joi, 23 noiembrie, cu polițiștii, după ce Inspectoratul General al Poliției (IGP) le-a cerut să elibereze benzilor de circulație „pentru a se putea deplasa și șoferii cu mașinile personale, precum și transportul public”.
Incidentul a avut loc pe traseul Ialoveni – Chișinău, în timp ce agricultorii se deplasau spre centrul capitalei, acolo unde urmează să aibă loc un protest.
„Condamnăm acțiunile agresive ale agricultorilor prezenți pe șoseaua Hîncești, prin care au atentat la bunurile statului provocând Poliția prin altercație, prezumându-se intenția de distrugere a mijlocului de transport al Poliției și ultragierea oamenilor legii.
Vor fi documentați corespunzător, în baza Legii, atât organizatorii, cât și persoanele implicate în aceste acțiuni. Precizăm că atribuțiile Poliției la asemenea evenimente sunt de asigurare a ordinii publice, dar nu de escortare, pază sau protecție a unor interese. Este regretabil faptul că polițiștii care își exercită atribuțiile de serviciu sunt tratați în așa mod. Reiterăm că nu vom tolera asemenea atitudine față de colegii noștri”, au declarat reprezentanții poliției, după incident.
Jurnaliștii de la TV8 au surprins imagini video cu momentul în care câțiva agricultori au început să clatine o mașină de poliție. Agricultorii ar fi apelat la această acțiune pentru a le cere forțelor de ordine să le înapoieze actele de identitate, luate pentru a fi documentați. Protestatarii au scandat „Nu ne provocați”.
La scurt timp după incident, la fața locului au venit ofițeri de la brigada de poliție cu destinație specială „Fulger”.