Fugind din calea războiului: „Mama, eu mâine o să mă trezesc?”
Mii de ucraineni, fugind din calea războiului, au format cozi kilometrice la frontiera moldo-ucraineană. Majoritatea dintre ei femei, copii sau vârstnici, traversează frontiera R. Moldova pe jos.
Unii au mers mai mult de 24 de ore și au răsuflat ușurați abia după ce au pășit pe pământul R. Moldova. Mulți și-au lăsat soții, tații și feciorii la vama ucraineană, acolo bărbaților li s-a interzis să părăsească țara în care se duc lupte pentru supraviețuire. Am întâlnit mame care și-au lăsat copiii la graniță, pentru a-i ști în siguranță și au plecat imediat înapoi în Ucraina, pentru a salva vieți, dar și independența țării lor: „Nu ne e frică de nimic. Suntem de neînvins!”, spun ele.
Speriați, cu lacrimi în ochi, refugiații strâng din umeri atunci când sunt întrebați încotro se îndreaptă. Alții spun însă că merg la rude, peste hotare, în Europa, R. Moldova fiind doar un punct de tranzit.
După ce orașul Herson din Ucraina, aflat în apropiere de Odesa, pe litoralul sud-vestic al Ucrainei, a fost capturat parțial de armata rusă, locuitorii din zonă au luat cu asalt punctele vamale moldo-ucrainene. Miercuri, 2 martie, autoritățile de la Chișinău, anunțau de la primele ore ale dimineții despre fluxul majorat de la punctele vamale de intrare „Palanca-Maiaki-Udobnoe” și „Basarabeasca – Serpniovo”, dar și cel de ieșire „Giurgiulești – Galați”.
„Mama, eu mâine o să mă trezesc? Acolo iarăși au bombardat?”
„Am mers pe jos foarte mult, am mers mai mult de 10 km pe jos. Am venit din Odesa. Astăzi, din nou, au bombardat la aeroport, ieri au lovit în suburbie. A fost distrusă o cafenea, lângă casa cumătra mea, nașa lui de botez. Ea a rămas în viață, ei s-au adăpostit în subsol, totul e bine, dar eu am decis, că eu adun repede ce reușesc și plec. Măcar să salvez copilul. Eu nu știu ce să fac mai departe. Eu pur și simplu am fugit ca să salvez viața copilului, ca el să rămână viu. El încă nu a văzut nimic. El are 10 ani. El se trezește și întreabă: „Mama, eu mâine o să mă trezesc? Sigur? Acolo iarăși au bombardat?”. Ce trebuie să-i zic. Eu nu știu. Eu nu dorm noaptea, deja de 7 nopți, pentru că mereu ceva explodează, mereu lucrează alarma. Dar tu nu știi când în ce moment va zbura ceva spre noi. Și dacă va zbura ceva spre noi. Cât au bombardat în Harkov? în Herson? În Nikolaev, care ne apără cu spatele pe noi. Nu știu cine l-a pus la cale pe acest om, cu lumea lui rusă, dar ura a crescut până la un așa nivel, încât deja urăsc tot ce e rusesc”, a mărturisit o femeie care abia traversase frontiera moldo-ucraineană.
Dmitrii a fost voluntar în Odesa, de la începutul conflictului și până în ultimul moment, atunci când bombardamentele au început să se audă tot mai aproape.
Miercuri, la 6 dimineața, și-a luat familia și au pornit la drum. După ce au mers 7 km pe jos, prin ploaie și ninsoare, au răsuflat ușurați abia după ce s-au văzut pe teritoriul R. Moldova.
Eu din Ucraina, Odessa, am venit, dar, de fapt, eu sunt cu pașaport rus. Am venit aici, am trecut frontiera. A fost periculos, ștrașnic. Dar acum eu o să zic că îmi e rușine să am acest pașaport, știind că eu acum sunt detestat de toate țările. Cu mine este soția mea din Ucraina. Copilul nostru, la fel, are cetățenie rusă. Acum, în timpul apropiat, vrem ne schimbăm pașapoartele, le vom schimba pentru cetățenie ucraineană, fie aici, în Moldova, fie acolo unde vom merge. Pentru că eu consider că țara este independentă și trebuie să rămână la fel de puternică și independentă. Glorie Ucrainei! Glorie eroilor! Despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, despre faptul că aici oamenii mor, chiar și că soldații ruși sunt trimiși la moarte ca carnea de tun. Am un nod în gât. E greu să vorbesc despre asta”, relatează Dumitru.
„Mamele din Rusia care au fii, vă rog, nu le permiteți să vină în Ucraina”
Iulia, soția lui Dumitru spune că a lăsat acasă totul, doar pentru șansa de a supraviețui.
„În fiecare dimineață iei telefonul și te uiți unde este atac aerian. Tu mereu stai cu frica că mâine nu va mai veni. Și când iei dimineața telefonul în mână și le scrii apropiaților și rudelor din toată Ucraina și primul răspuns pe care-l primim este: „Suntem vii”. Copii nu merită asta. De ce ei trebuie să se teamă? Copiii nu mai au ziua de mâine. Părinții lor nu le vor mai vedea zâmbetul și nu le vor mai auzi râsul. Asta e cel mai strașnic, pentru fiecare mamă, pentru fiecare tată, să-și piardă copilul. Eu sper că mamele din Rusia, care au fii, vă rog, nu le permiteți să vină în Ucraina, nu le permiteți să lupte”, spune, printre lacrimi, Iulia.
Mulți dintre ucrainenii care intră prin sudul Republicii Moldova se îndreaptă ulterior direct spre punctul de trecere Giurgiulești – Galați, pentru a pleca spre țările Uniunii Europene.
„Merg la soră mea, peste hotare, nu am fost de opt ani, dar sunt nevoită să plec, pentru că eu vreau să dorm liniștit noaptea. Foarte greu am ajuns, foarte mulți oameni vor să vină, toți plâng, toți sunt îngrijorați. E o perioadă foarte dificilă, nimeni nu s-a așteptat că se poate întâmpla așa ceva în țara noastră”, spune o altă refugiată din Ucraina.
„Noi, două mame, mergem înapoi, suntem doctori, am adus copiii”
În timp ce o parte dintre ucraineni încearcă să fugă cât mai departe de război, alții, după ce și-au adus copiii în R. Moldova, pentru a-i ști în siguranță, se întorc înapoi în țara lor. Două mame din Odesa, care activează în calitate de medici, și-au lăsat copiii în grija rudelor din R. Moldova și se întorc la muncă.
„Noi am adus copiii. Noi, două mame, mergem înapoi, suntem doctori. Alaltăieri am avut doi răniți în spitalul nostru, dar așa, deocamdată, așteptăm. Astăzi am discutat cu doctorii, cu colegii mei, deja fugeau în adăposturile de bombe. Pregătesc acolo sălile de operație, vom vedea ce și cum. Desigur că ne e strașnic. Strașnic. E strașnic. Dar, va fi totul bine”, afirmă una dintre ele.
„Noi? Nouă nu ne e frică de nimic. Suntem de neînvins!”, spune, încrezătoare, o altă femeie care tocmai și-a lăsat copiii în R. Moldova și se îndreptă spre intrarea în Ucraina.
„Din dragoste de oameni”
În imediata apropiere a punctului de frontieră, refugiații sunt așteptați de autocare pentru a fi transportați la centrul de găzduire „Moldexpo” din Chișinău. Totodată, zeci de voluntari s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe cei veniți. La inițiativa mai multor biserici din țară, a fost amplasat un cort în apropierea graniței, unde refugiaților li se oferă apă, hrană și produse de primă necesitate. Voluntarii spun că ceea ce îi motivează este „dragostea de oameni”.
Își oferă ajutorul atât oameni din localitățile din apropierea punctului vamal, cât și refugiații din Ucraina care au ajuns zilele trecute în țara noastră.
Olga a ajuns în R. Moldova acum cinci zile, împreună cu fiica ei. Soțul Olgăi a rămas să lupte în Ucraina, iar părinții ei au refuzat să părăsească locurile natale.
„Am venit să aducem ajutor, încercăm să-i ajutăm pe toți cei care ajung aici, care tot au nevoie ajutor, pentru că știm pe pielea noastră cum e să pleci de acasă spre nicăieri”, afirmă Olga.
Circa un milion de oameni au plecat din Ucraina în primele șapte zile de la izbucnirea conflictului. În această perioadă, în R. Moldova au intrat peste 100 de mii de refugiați ucraineni. Jumătate dintre ei încă se află în R. Moldova, iar 800 au solicitat azil.
