Expoziția ZdG „Corupția și Războiul”, vizitată de președinta Maia Sandu
Expoziția ZdG „Corupția și Războiul”, vernisată de Ziarul de Gardă la Muzeul Naţional de Istorie, a fost vizitată joi, 15 decembrie, de președinta R. Moldova, Maia Sandu.
În cadrul vizitei, Maia Sandu a vorbit despre importanța muncii jurnaliștilor de investigație în lupta cu corupția și și-a manifestat recunoștința pentru munca depusă de jurnaliști în lupta cu corupția.
„Vreau să spun că faceți o treabă foarte bună. Vreau să vă felicit pentru consecvență și pentru insistență, și pentru curaj. Evident că noi avem obligația să încercăm să creăm condiții bune și să oferim siguranță celor care se ocupă de aceste acțiuni de investigație și de dezvăluire a actelor de corupție. Și vreau să repet aici și ce am spus la Conferința Anticorupție de la Washington despre cât de importantă este contribuția ziariștilor de investigație în descoperirea actelor de corupție, în informarea oamenilor și prin aceasta, în consolidarea sprijinului popular împotriva corupției”, a spus Maia Sandu.
Totodată, șefa statului a reiterat importanța continuării luptei cu corupția și pedepsirea responsabililor de actele de corupție pentru a reda oamenilor sentimentul de dreptate. În context, Maia Sandu a declarat că R. Moldova se bucură de sprijin internațional privind combaterea corupției.
„Sigur, noi, în R. Moldova am fost martorii unor acte de corupție mare, care au adus daune majore bugetului statului, proprietăților statului R. Moldova, oamenilor de afaceri care au muncit și au agonisit cinstit, încrederii cetățenilor și imaginii R. Moldova. De aici vine și această dorință a noastră de a combate și de a sancționa în primul rând corupția mare. Evident voința politică nu e suficientă, este foarte importantă, dar nu este suficientă. E important să existe și responsabilitatea instituțiilor care au, conform legii, prerogativa de a sancționa corupția. Noi avem sprijin din partea comunității internaționale, din partea anumitor țări în lupta împotriva corupției și faptul că două persoane din corupții mari au fost incluse în lista de sancțiuni vorbește despre faptul că există încredere în eforturile guvernării de a combate corupția și de a reforma justiția. Mai sunt și alții care trebuie să ajungă în aceste liste de sancțiuni internaționale, dar, cel mai important, acești oameni trebuie să fie sancționați aici, acasă, să le redăm oamenilor sentimentul de dreptate și să recuperăm banii”, a precizat președinta.
În cadrul vizitei, Alina Radu, directoarea Ziarul de Gardă, a comunicat șefei statului despre problemele cu care se confruntă breasla jurnalistică, printre care limitarea accesului la informație, efectele crizelor din ultimii ani asupra jurnalismului din R. Moldova, dar și securitatea jurnaliștilor de investigație și lipsa unor acțiuni din partea autorităților responsabile de asigurarea securității publice.
„Aș vrea să cunoașteți că jurnaliștii de investigație încă nu au acces deplin la bazele de date, că noi, ca jurnaliști de investigație, încă plătim pentru informații instituțiilor guvernamentale și oricum accesul nu este facil. Regret să comunic despre această degradare a atitudinii față de jurnaliști, nu din partea autorităților, dar din partea unor politicieni corupți care își permit să ducă mesaje despre jurnaliști în derizoriu. Aici înțeleg că rolul autorităților ar putea fi printr-o analiză a acestor discursuri, prin niște acțiuni, pentru că să admitem că astăzi nu ne taie nimeni capul, chiar dacă a zis, dar se crează o atitudine în societate că unui jurnalist poți să-i spui asta oricând și se crează un mesaj de ură care, într-o zi, ar putea duce la niște acțiuni probabile”, a declarat Alina Radu.
Astfel, în acest context, Maia Sandu a vorbit despre necesitatea autorităților de a se sesiza în asigurarea securității jurnaliștilor, dar și despre necesitatea de a identifica modalități prin care să ne asigurăm că presa de calitate are șansa să supraviețuiască.
„Sunt de acord că forțele de ordine trebuie să se sesizeze sau cel puțin să reacționeze la plângerile pe care le-ați depus. Deci asta este primordial, siguranța oamenilor. Pe partea economică, lucrurile stau un pic mai dificil, pentru că din cauza acestui război barbar al Rusiei împotriva Ucrainei, economia noastră suferă semnificativ. E o realitate în care trebuie să trăim, trebuie să găsim cele mai bune modalități în care ne descurcăm, să mergem înainte și, da, să ne asigurăm că presa de calitate are șansa să supraviețuiască și să continue să lucreze”, a declarat președinta R. Moldova.
Ziarul de Gardă a inaugurat la 9 decembrie, de Ziua Internațională Anticorupție, expoziția „Corupția și Războiul”. Expoziția, găzduită de Muzeul Național de Istorie, va dura până la 29 decembrie 2022, inclusiv, și este deschisă pentru toți curioșii de a afla despre impactul corupției în R. Moldova și despre jurnalismul de investigație.
Expoziția încadrează peste 100 de exponate din presa națională și internațională a anului 2022, care aduc vizitatorii în fața unor întrebări directe: Este corupția o cauză a războiului? Ar putea combaterea corupției să prevină războaiele? Poate exista pacea fără integritate și transparență?
Expoziția este împărțită în câteva zone: Coridorul Corupției Naționale, Cercul Războiului, Caracatița moldo-rusă și Tunelul cu Luminiță. Exponatele reprezintă articole de presă, documente, imagini, fotografii, scheme, colaje executate de ZdG, dar și de alte redacții din Moldova și din lume.
Este potrivită pentru grupuri de elevi, studenți, bibliotecari, familii cu copii, dar și pentru oricine este interesat de situația actuală din regiune și de efortul jurnaliștilor de investigație.
O expoziție similară a fost organizată de ZdG și în 2021. Expoziția tematică de anul trecut a avut titlul „Corupția în Republica Moldova. 30 de ani de luptă”.
Citiți și: 30 de ani de corupție. O expoziție a ZdG