Doi tineri, cercetați pentru un furt în raionul Criuleni. Oamenii legii au depistat două arme în urma perchezițiilor efectuate la unul dintre suspecți
Polițiștii din Criuleni, sub conducerea Procuraturii raionului, au efectuat marți, 6 iunie, percheziții la domiciliul unui tânăr de 19 ani, originar din raionul Orhei, care este cercetat pentru furt, transmite Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Conform oamenilor legii, tânărul și un complice de aceeași vârstă, în luna aprilie 2023, ar fi pătruns pe un teritoriu privat din satul Mașcăuți raionul Criuleni, de unde ar fi sustras mai multe bunuri și 5 camere de supraveghere video din curtea unde erau montate.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la 35 000 de lei.
„În rezultatul perchezițiilor au fost depistate și ridicate o parte din bunurile sustrase, o armă confecționată artizanal, o armă cu țeavă lisă, 76 de cartușe și alte utilaje destinate pentru întreținerea și folosirea armelor de foc.
Audiat de polițiști, tânărul nu a putut explica proveniența și scopul armelor deținute ilegal, urmând să fie sancționat conform legislației, pentru păstrarea armelor neînregistrate în modul stabilit și fără acte de proveniență”, notează IGP.
Totodată, suspecții sunt cercetați penal pentru furt.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de o asemenea infracțiune se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.