Detalii de la ministra în exercițiu a Educației despre examenele de Bacalaureat
Ministra în exercițiu a Educației, Liliana Pogolșa, a prezentat joi, 13 mai, detalii despre organizarea și desfășurarea examenlor naționale de Bacalaureat.
Potrivit ministrei, numărul centrelor republicane de evaluare va fi mărit de la două la patru centre, iar peste 600 de profesori vor face parte din comisiile de evaluare.
În cazul în care se atestă o situație epidemiologică gravă și numărul de cazuri COVID 19 va fi în creștere MECC examinează și scenarii ce presupun deplasarea perioadei de desfășurare a examenului național de bacalaureat. Perioada poate fi deplasată cu 10-20 de zile cu încadrarea în termenele de admitere în instituțiile de învățământ superior din țară și cele de peste hotare.
„Candidații susțin examenul în centrele de bacalaureat dotate cu monitorizare video, numărul cărora a fost majorat față de anul precedent de la 88 la 93. Susținerea examenului național de bacalaureat este unul sigur, și cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a riscului de îmbolnăvire cu virusul Covid-19. Numărul de candidați într-un centrul variază de la 6 candidați la 297 de candidați. În mun. Chișinău vor fi doar 2 centre de bacalaureat unde vor susține examenul mai mult de 300 de candidați. Evaluarea lucrărilor și a contestațiilor se efectuează în Centrele Republicane de Evaluare și Centrul Republican de Examinare a Contestațiilor, care vor fi mai multe în acest an. Numărul centrelor republicane de evaluare se mărește de la 2 la 4 iar numărul centrelor de contestare de la 1 la 2. În cadrul Comisiilor Republicane de Evaluare vor participa circa 600 de profesori evaluatori”, a menționat minsitra în exercițiu a Educației.
Organizarea examenului național de bacalaureat:
Examenul național de bacalaureat este modalitatea de evaluare, cu caracter extern, a cunoștințelor și competențelor de bază ale absolvenților învățământului liceal. Perioada de desfășurare stabilită este 04 – 22 iunie 2021.
La examenul național de bacalaureat, anul școlar 2020-2021, sunt înscriși 16 773 de candidați. Din cei 16 773 de candidați, proveniți din licee teoretice sunt 11 094, colegii/centre de excelență – 5121, universități – 203, externat – 355.
În acest an, în conformitate cu demersurile depuse de către instituțiile de învățământ, la cererea candidaților, urmează a fi acordată nota 10 (zece) din oficiu la limba străină pentru 1298 de elevi.
În context, ministra în exercițiu a Educației a anunțat condițiile de desfășurare a examenelor din învățământul primar și gimnazial.
„ În niciun caz nu vom admite lezarea drepturilor dvs pentru a vă realiza visurile. Cu referire la testarea în învățământul primar – este obligatorie pentru elevii din calsa a 4-a. La această testare sunt admiși toți elevii și promovați în clasa a 5-a. Testele pentru problele pentru testarea în învățământ primar sunt transmise electronic către instituție înainte de testare cu 30 de minute. Examenele de absolvire a gimnaziului se vor desfașura în perioada 3-14 iunie. Testele vor fi transmise către instituțiile de învățământ cu 30 de minute înainte de începerea acestora, menționează Pogolșa.
Examenele de bacalaureat, din acest an, nu mai pot fi anulate. Un proiect de lege cu privire la anularea examenelor de capacitate, deși a fost înregistrat, nu a fost votat în nicio lectură, și nici nu mai poate fi aprobat de către aleșii poporului, întrucât Parlamentul din actuala legislatură a fost dizolvat la 28 aprilie curent.
În acest context, sesiunea de bacalaureat este programată pentru perioada 4 – 22 iunie 2021, iar Ministerul Educației a elaborat deja un set de măsuri organizatorice în acest sens.