Deputaţii fracţiunii Blocului ACUM vor crearea unei comisii de anchetă cu privire la evenimentele din 7 aprilie 2009
Deputaţii fracţiunii Blocului ACUM, platforma DA, Dinu Plîngău şi Liviu Vovc, vor crearea unei comisii de anchetă cu privire la evenimentele din 7 aprilie 2009.
„Constatăm cu mare regert că după mai bine de 10 ani până în prezent nimeni nu a fost tras la răspundere. Comisia își propune să afle cine au fost organizatorii acelor evenimente, cine a avut de profitat în urma acelor proteste. Probabil cea mai mare tragedie de atunci este că am pierdut o generație de tineri activi care astăzi se află peste hotare”, a susţinut Dinu Plângău, deputat Platfoma DA.
„În 2009 eram în primul al de facultate și eu am participat la protest. Lumea era una pașnică, dar erau grupuri de persoane care au vandalizat clădirile. Întrebarea de bază e cine a stat în spatele acelor grupuri, de ce forțele de ordine nu au izolat acele grupuri de vandali. O altă întrebare este „coridorul morții”. Ce minte diabolică au dat acel ordin de maltratare a tinerilor. Sursele publice spun că mai multe persoane au decedat atunci”, a declarat Liviu Vovc.
Protestele de la 7 aprilie 2009 au avut loc în urma alegerilor parlamentare din R. Moldova desfășurate pe 5 aprilie, în rezultatul cărora Partidul Comuniștilor, aflat atunci la guvernare, acumulase aproape 50% din voturi.
Oficial, în urma protestelor din aprilie 2009, au fost înregistrate şi examinate, în special de procuratura militară Chişinău şi procuratura mun. Chişinău, 108 sesizări cu privire la infracţiuni comise de factori de decizie, în special poliţişti. În 31 de cazuri procurorii s-au autosesizat din materiale apărute în presă sau din declaraţii. În 71 de cazuri au fost pornite dosare penale, dintre care, 42 pentru tortură şi 19 pentru exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu. La nouă ani de la evenimentele din aprilie 2009, nicio persoană cu funcţie de răspundere din acea perioadă nu a fost condamnată.