Date actualizate de la Guvern: Șaizeci de accidente rutiere din cauza condițiilor meteorologice. Cum vor munci angajații din sectorul public în următoarele zile
Reprezentanții Guvernului anunță că au fost intensificate activitățile prin localități cu antrenarea mijloacelor de tehnică disponibilă. Pe drumurile naționale se atestă creșterea fluxului de transport spre capitală. Până la ora 16:40, au fost înregistrate 60 de accidente rutiere din cauza condițiilor meteorologice.
Cele mai mari cantități de zăpadă au căzut în Chișinău și Bălți, unde grosimea stratului de zăpadă a ajuns până la 18 și 16 cm.
Cum vor lucra instituțiile publice
„Programul de muncă în zilele următoare: șefii de instituții vor face ordine interne și vor informa angajații despre necesitatea de a se prezenta la birou sau aplicarea regimului la distanță”, se arată în comunicat.
Circulația pe drumurile naționale
Potrivit unui comunicat emis de Executiv, se circulă cu dificultate pe anumite drumuri din raioanele Leova, Orhei, Sîngerei, Rezina, Hîncești, Nisporeni și Ungheni.
„Poliția activează în regim de alertă, reieșind din condițiile climaterice atestată pe întreg teritoriul țării. Pene de curent la Inspectoratele de poliției nu s-au înregistrat, fluxul informațional, recepționarea apelurilor cetățenilor și reacționarea la acestea fiind asigurată continuu”, informează reprezentanții Guvernului.
Pe parcursul zilei, la Poliție au fost înregistrate 53 apeluri 112 privind situații de risc.
- Numărul accidente rutiere din cauza condițiilor climaterice – 60
- Numărul de persoane traumate – 1
- Numărul de intervenții a echipajelor de poliție pe traseele naționale și locale – 144
- Numărul unităților de transport deblocate – 180, inclusiv 2 ambulanțe și 5 microbuze de rută
- Numărul de intervenții a echipajelor în localități – 205
Conform autorităților, drumuri blocate nu sunt, deși se circulă dificil în special pentru camioane, în unele cazuri fiind limitată deplasarea acestora pentru perioade determinate de timp.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis luni, 8 ianuarie, cod galben de schimbarea bruscă a vremii. Astfel, codul portocaliu, care urma să fie valabil până miercuri, 10 ianuarie, a fost modificat în cod galben, pe întreg teritoriul țării.