Cei 25 de pompieri moldoveni detașați în Grecia au început misiunea de stingere a incendiilor
Prima misiune a celor 25 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) de stingere a incendiilor de pădure a început joi, 11 august, în regiunea Prokopion, insula Evia din sudul statului elen.
Potrivit IGSU, joi, 11 august, pompierii din R. Moldova au primit primele misiuni, au efectuat recunoașterea locului și au stabilit că incendiile devastatoare au nimicit terenuri pe suprafețe extinse, păduri, autovehicule, iar antenele GSM din zone sunt arse.
Potrivit salvatorilor, punctul de comandă elen din cadrul bazei de operațiuni a trasat primele sarcini pentru pompierii moldoveni.
„Angajații IGSU urmează să nu permită răspândirea focarelor pe cealaltă partea a muntelui, să localizeze focarele de ardere de pe sectoarele încredințate și să efectueze misiuni de recunoaștere a zonelor afectate. Aceștia activează în două ture într-un regim de 6 ore. Activitatea pompierilor moldoveni are loc în comun cu colegii din România în condiții de zi. Ambele echipe și-au desfășurat Centrul de Comandă în Baza Operațională amenajată într-o școală din regiunea Prokopion de unde sunt trimiși în misiuni de stingere”, menționează IGSU.
Luni, 9 august, 25 de pompieri moldoveni au pornit din R. Moldova spre Grecia pentru a acorda suport salvatorilor eleni în lupta cu incendiile devastatoare care în ultimele săptămâni s-au răspândit cu repeziciune în mai multe regiuni din țară.
O serie de incendii a lovit Grecia în ultimele zile. Țara se confruntă cu cea mai severă caniculă din ultimii 30 de ani, în care temperaturile au crescut până la 45 de grade Celsius. Valurile de căldură de acest gen devin din ce în ce mai probabile și mai extreme din cauza schimbărilor climatice provocate de oameni. Vremea caldă și uscată care este prognozată în zilele viitoare va alimenta producerea de noi incendii.