CC a declarat neconstituțional o sintagmă din legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice
Curtea Consituțională a examinat în ședința de astăzi, 12 ianuarie, sesizarea depusă de Liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țicu, privind controlul constituționalității unor prevederi din articolul 1 al Legii nr. 296 din 23 noiembrie 1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice.
Mai exact, Este vorba de sintagma care spune că „copiii persoanelor supuse represiunilor, care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, se consideră copii proveniți din căsătoria încheiată până la represiune”.
Sesizarea a fost depusă de Țîcu în iunie 2020. Potrivit lui Țîcu, existența acestei sintagme face ca „aproximativ 300 de persoane să fie lipsite de dreptul elementar de a beneficia de statutul de victime ale represiunilor regimului totalitar comunist”, a remarcat deputatul.
Membrii PUN consideră sintagma „copiii persoanelor supuse represiunilor, care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, se consideră copii proveniți din căsătoria încheiată până la represiune”, contrară prevederilor art. 1 din Constituție, art.4 și art. 16, alin.1 și 2 care stabilește principiul egalității și care menționează că toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și autorităților publice fără deosebirea de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, apartenență politică, avere sau origine socială.