VIDEO Armata de care fug recruții

„Din cauza fricii am plecat din unitate, pentru că am venit să fac serviciul militar și nu cineva să-și bată joc. (…) Din partea superiorilor erau acțiuni agresive. Din serviciul militar am văzut doar una: am făcut reparație, ordine și am scos iarba cu mâinile. Pregătirea militară a avut loc de două ori, la început și o dată la poligon. Totodată, era pregătire militară atunci când urma să vină cineva (…).” Sunt mărturiile unui tânăr cercetat penal într-un dosar deschis pentru dezertare din cazarmele Armatei Naționale. Iar asemenea dosare și mărturii sunt multe. 

Condițiile din cazarme îi fac pe mulți tineri să renunțe la continuarea stagiului militar, obligatoriu prin legislație. Ulterior, tot ei sunt vinovați, ajungând să fie cercetați penal pentru „dezertare”. După ce cazul lui Marin Pavlescu, tânărul care a povestit despre cum este hărțuit în armată, a redeschis discuții despre fenomenul violenței în unitățile militare, au reapărut și mai multe semne de întrebare în legătură cu felul în care funcționează serviciul militar obligatoriu din R. Moldova, iar ZdG a discutat cu experți, avocați, apărători ai drepturilor omului și reprezentanți ai autorităților despre motivele care fac din Armata Națională un loc din care tinerii vor să fugă. 

Anul 2008. Andrei (nume schimbat, n.r.) a fost lovit cu picioarele în piept și atunci, pentru prima dată, a părăsit unitatea militară. Își amintește cu durere despre acele zile de la final de 2008. A urmat apoi o altă tentativă de a părăsi unitatea militară.

șef al Direcției prevenirea torturii

Mai târziu, în 2019, Alexandru Zubco, șef al Direcției pentru Prevenirea Torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului efectua o vizită la o unitate militară din Chișinău, pentru a verifica informații apărute în mass-media.

Ulterior, s-a confirmat că trei tineri au fost supuși la acte catalogate, din punct de vedere a drepturilor omului, ca tortură. „Era vorba de lovire, maltratare cu obiecte dure, astfel încât au rămas pe corp urme destul de vizibile”, afirmă Zubco. 

• FOTO/ Un soldat în termen, bătut în una dintre unitățile Armatei Naționale. Reacția ministrului Eugen Sturza
• Avocatul Poporului oferă detalii despre cazul soldatului care a fost maltratat

„Pe cine or să creadă la Procuratură?”

Era noiembrie 2008, când Andrei ajungea, benevol, la armată. I s-au luat lucrurile personale, i s-a dat uniforma, iar după jurământ, posibilitatea de a merge pentru trei zile acasă.

„Însă odată ce ai trecut de jurământ, ești în mâinile lor: începe tortura”, susține el. A urmat primul act de agresiune asupra sa: a fost lovit cu picioarele în piept. Prin urmare, a părăsit unitatea și s-a dus la Procuratura Militară. „Dar acolo nicio atenție din partea procurorului de serviciu”, adaugă bărbatul. Când a fost adus în unitate, superiorul l-a întrebat:

„Pe cine crezi că or să creadă ei – pe noi, ofițeri, sau pe tine, că ești un nimeni?” 

După revenire, viața sa în armată a continuat la fel. „Nu trebuia neapărat să fie un conflict, ca să ai probleme. Depindea de dispoziția așa-numiților „dezi” (de la rusescul „dedovșina” – o practică informală de inițiere și abuz constant a recruților în timpul serviciului lor, n.r.). De exemplu, în timpul nopții pot să te scoale din pat, să vină să-ți verifice „fanera”, pieptul adică. Și tot aceleași obiceiuri le practică și ofițerii”, mai spune Andrei.

Peste două săptămâni, a părăsit din nou unitatea militară și s-a dus iarăși la Procuratură. De această dată, a fost deschis un dosar penal pentru dezertare. 

„Nu-i îngloadă pe cei străini, ci pe cei care vor să apere”

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici astăzi în cazarmele Armatei Naționale. În noiembrie curent, Marin Pavlescu, un tânăr de 19 ani, anunța public că refuză întoarcerea la brigada în care fusese încorporat, din motiv că era supus violenței fizice și psihice acolo. Iar asta după ce în armată s-a aflat despre identitatea sa sexuală.

Tânărul declara atunci că este pe deplin conștient că faptele sale vor fi catalogate drept dezertare, dar că își asumă răspunderea pentru posibila pedeapsă, inclusiv cu închisoarea. Inspectoratul Militar al Ministerului Apărării a efectuat o anchetă, iar în concluzie a menționat că „intimidări, înjosiri și acțiuni discriminatorii în privința soldatului Pavlescu pe motiv că acesta ar fi homosexual nu au fost constatate”. Materialele cumulate în urma anchetei urmau să fie expediate Procuraturii. 

• VIDEO/ Mesajul tânărului hărțuit în armată, după ce s-a aflat că este homosexual: „Am decis să nu mă întorc. Îmi datorez mie respect și o șansă la fericire”
• VIDEO/ Mesajul tânărului hărțuit în armată, după ce s-a aflat că este homosexual: „Am decis să nu mă întorc. Îmi datorez mie respect și o șansă la fericire”
• Reacția unui deputat la cazul tânărului hărțuit în armată: „Investigațiile interne miros mai degrabă a complicitate și mușamalizare”

Pe portalul instanțelor de judecată găsim mai multe sentințe în care tineri judecați penal pentru „dezertare” vorbesc despre bătaia de joc la care au fost supuși în cazarme, fapte ce i-au determinat să plece. Un tânăr încorporat în 2019, declara, de pe banca acuzaților, unde a ajuns pentru dezertare, că „acolo era mereu forță fizică”. În ultimul său cuvânt, el spunea că a mers să-și execute serviciul militar după ziua sa de naștere și se gândea la o carieră militară, însă acolo a văzut „bătaie de joc”. El a indicat că mereu ținea la țara sa „mai presus decât orice” și că de asta a mers la armată, dar „s-a dezamăgit complet”. 

„Din cauza fricii am plecat din unitate, pentru că am venit să fac serviciul militar și nu cineva să-și bată joc. (…) Din partea superiorilor erau acțiuni agresive. Din serviciul militar am văzut doar una: am făcut reparație, ordine și am scos iarba cu mâinile. Pregătirea militară a avut loc de două ori, la început și o dată la poligon, totodată era pregătire militară atunci când urma să vină cineva. (…) M-am dezamăgit complet de Armata Națională, or ei nu-i îngloadă pe cei străini, ci pe cei care vor să o apere”, puncta el. Tânărul a primit sancțiune contravențională sub formă de amendă.

Conform mărturiilor unui alt militar în termen încorporat în Armata Națională, al cărui dosar a fost examinat în primăvara acestui an, fuga sa repetată de acolo era justificată prin faptul că alți militari în bază de contract „se comportau neadecvat, îmi adresau cuvinte necenzurate și am fost lovit”. A mers la spital, deoarece era nevoit să treacă un control cu toți militarii şi, profitând de faptul că nu era monitorizat, a fugit acasă. La început de 2020, în drum spre unitatea militară, a urmat o altă tentativă, când a decis să sară din mașină. Până la urmă, i-a fost stabilită o pedeapsă sub formă de amendă. 

Potrivit art. 371 al Codului Penal al R. Moldova, dezertarea, adică părăsirea unităţii militare se pedepseşte cu amendă în mărime de la 850 la 950 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani. Totodată, legea prevede că militarul care pentru prima dată a dezertat se eliberează de răspundere penală, dacă dezertarea a fost săvârșită în urma unui concurs de împrejurări grele.

Conform Ministerului Apărării, în anul 2019, au fost înregistrate 78 cazuri de părăsire a unităților militare, iar în 2020 – alte 53 de cazuri similare. 

„Nu se (re)cunoaște gravitatea acțiunilor”

Șeful secției pentru Prevenirea Torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului (OAP), Alexandru Zubco subliniază că mesajele transmise de tinerii ce au avut curajul să vorbească public despre actele de violență în armată nu trebuie interpretate ca pretenții individuale, dar ca probleme de sistem. Acestora ar trebui să le urmeze răspunsuri și pași clari de parcurs. 

În 2019, după verificările efectuate în cazul celor trei tineri supuși la acte de violență, sub formă de pedeapsă, OAP a elaborat un raport special, în care a analizat practica judiciară, iar asta a arătat că, în asemenea cazuri, instanțele nu constată acte de tortură sau tratamente inumane și degradante, dar infracțiuni militare.

„Adică ofițerul ierarhic superior a agresat militarul, iar acesta e tratat drept act de violență, pur și simplu, care se pedepsește cu amenzi sau privațiune de libertate pe termen scurt, care se recalifică în termeni de probă. Adică, nu se recunoaște acea gravitate a acțiunilor”, detaliază Zubco. 

În 2020, au fost documentate nouă acte de violență, însă Alexandru Zubco este de părere că ultimele declarații din spațiul public demonstrează cum asemenea acțiuni continuă. „Acele forme ale acestui fenomen de dedovșină există încă și se practică în unitățile militare, chiar dacă Ministerul nu recunoaște. Noi credeam că s-a mai ameliorat situația, dar vedem că în 2021 reapar cazuri și înseamnă că există o tendință”, consideră el. 

„Dacă un tânăr recunoaște asta, în colectiv el va fi etichetat sau va fi repedepsit”

Ultimele monitorizări mai ample în unitățile militare, OAP le-a făcut cu circa șase ani în urmă, după care au fost monitorizate doar persoanele plasate în arest pe teritoriu.

„Adică a fost luat ca obiect țintă garnizoana. Noi ne-am planificat și anul trecut să mergem, dar din cauza epidemiei, unitățile au fost primele care s-au autoizolat și nu am realizat o monitorizare amplă a lor, dar am fost ocazional, fie pentru solicitări individuale, fie pentru a verifica informații apărute în media”, clarifică Zubco. 

În legătură cu sesizările individuale, el precizează că apare problema acordării protecției. „Dacă un tânăr recunoaște asta, în colectiv el va fi etichetat sau va fi repedepsit. Aceasta frică exită și are o logică, iar de aici apar aceste chestiuni precum că execută 12 luni, după care crede că se va clarifica. Totuși, fiecare militar trebuie să se simtă în siguranță, mecanismul de plângeri să fie mai bun, mai activ și mai prompt”. 

Un alt aspect la care face referire șeful secției pentru prevenirea torturii e că

„tinerii nu sunt în unitățile militare pentru a fi disciplinați sau pentru a fi educați „în stil bărbătesc”, ci pentru pentru că trebuie să însușească materia sau obligațiunea constituțională”.

Așadar, în perioada de pre încorporare, recomandarea sa ar fi să se facă comunicare activă cu tinerii, astfel încât ei să cunoască care sunt alternativele, dar și ce-i așteaptă în serviciul militar. 

Serviciul militar în termen în Armata Națională durează 12 luni, iar cel cu termen redus — 3 luni, pentru acesta fiind încorporați absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior.

Pedepse pentru încălcări disciplinare vs. criminale

Viorel Cibotaru, ex-ministrul Apărării, expert în securitate și reglementarea conflictelor, accentuează că, în ultimul timp, o direcție importantă în activitatea cu efectivul Armatei Naționale este dezvoltarea unei ramuri a dreptului internațional, care se referă la drepturile recruților. Iar în acest sens, „s-au făcut și studii mai noi, și recomandări”.

Cibotaru afirmă că, în perioada exercitării mandatului său a constatat o scădere a fenomenului de „dedovșină”, dar totodată și existența multiplelor probleme în ceea ce ține de comportamentul deviant al militarilor, mai ales al celor în termen, precum și a relațiilor nestatutare, „care se referă nu doar la cele între ostași, dar și între ofițeri și ostași”. De asemenea, Cibotaru face referire la o serie de alte probleme, cum ar fi, „caracterul corporativ al instituției militare”.

„Bunăoară, aceste piramide de conducere a forțelor, a colectivelor militare, în care este ca principiu conducerea unipersonală, impun și un anumit tip de relație între oameni, care este reglementat destul de bine. Sigur că există și o linie roșie care niciodată nu trebuie trecută – nici ostașii, nici militarii, nici angajații civili nu trebuie să fie maltratați.

Sistemul de aplicare a pedepselor nu trebuie să fie unul legat de maltratarea cetățenilor, de aplicarea unor măsuri de hărțuire de diverse tipuri, de discriminare”,

argumentează expertul. Întrebat despre prevederea privind dezertarea și dosarele deschise în ultimii ani pornind de la aceasta, Cibotaru afirmă că nu ar trebui folosit cuvântul dezertare.

Expert: R. Moldova are nevoie de o ajustare a cadrului său legislativ

„În primul rând, acesta are o explicație juridică foarte dură și este legată, de fapt, de refuzul nemotivat de a servi. Noi, mai degrabă, avem multe cazuri de părăsite nemotivată a unității militare, deci încălcări disciplinare, nu și criminale, pentru că dezertarea este o normă care ține mai degrabă de o crimă comisă față de stat și e legată, mai degrabă, de stări de război sau de conflict. Atunci dezertarea este pedepsită prin cele mai grele articole, să spunem așa”, analizează Cibotaru. Expertul afirmă că R. Moldova are nevoie de o ajustare a cadrului său legislativ, de revizuirea anumitor comportamente, dar și de  reîmprospătarea strategiei de apărare națională. 

„Sigur că aceste reforme ar trebuie să reflecte, în primul rând, creșterea capabilităților Armatei Naționale pentru îndeplinirea misiunilor sale de bază – apărarea țării și apărarea colectivă.

În al doilea rând, vorbind de o serie întreagă de fenomene care au afectat în ultimul timp societatea R. Moldova, trebuie să se regăsească instrumentele de combatere a lor și de creare a unui grad de reziliență față de acestea mult mai înalt – problema demografică, creșterea criminalității sau ceea ce provoacă comportament deviant, inclusiv alcoolism, narcomanie, sărăcie. Deci, documentele de bază care se referă la apărarea și securitatea națională trebuie să reflecte aceste deziderate”, concluzionează Cibotaru. 

Lichidarea Procuraturii Militare, în detrimentul prevenirii violenței în unitățile militare?

Vadim Vieru, avocat Promo-LEX crede că lichidarea Procuraturii Militare, votată în 2016, „nu a fost cel mai bun lucru, în sensul prevenirii unor acte violente în instituțiile militare, pentru că interesul procurorilor civili de a documenta astfel de cazuri este mai redus”.

De asemenea, Vieru opinează că Armata Națională este oglinda societății. Respectiv, acolo se regăsesc aceleași stereotipuri, aceleași probleme de discriminare și tratament diferențiat care există și în societate. 

„La noi, serviciul militar este obligatoriu. Situația cu soldații în termen e de asemenea natură că sunt și părți bune, cum ar fi că unii rămân în armată și fac carieră,

dar și părți rele – multe persoane se eschivează, există suspiciuni de corupere, iar așa se poate evita executarea serviciului militar în termen. Acolo ajung multe persoane din familii social vulnerabile, care de principiu, pot deveni și victime pe alocuri”, explică avocatul. 

Totuși, dezertarea rămâne o prevedere necesară, „odată ce avem Armata Națională, care are statut aparte prin Constituție”, susține Vieru. „Dar de ce se întâmplă aceste dezertări e o altă chestiune. Este important ca armata să studieze de ce se întâmplă aceste cazuri și să aplice măsuri de prevenire”, mai spune el. Pentru a ameliora situația, în opinia sa, guvernul ar trebui să prioritizeze reforma, să asigure profesionalizarea Armatei și să excludă pe cât de mult posibil recrutarea obligatorie, așa cum e în prezent.

„Odată ce vom avea parte de profesionalizare, problemele vor dispărea. Dar asta necesită bani. Nu poți să ai o armată profesionistă fără investiții”, conchide Vieru. 

În luna octombrie curent, cabinetul de miniștri a aprobat decizia privind sarcina de încorporare în lunile octombrie 2021 – ianuarie 2022, aceasta fiind de 1050 recruţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen în Armata Naţională și 10 pentru serviciul militar cu termen redus. 

Ministerul Apărării: „Suntem obligați să fixăm aceste cazuri”

„O parte din tineri, se adaptează mai greu, la început, acestui regim mai dur de serviciu militar, iar unii nu conștientizează toate încălcările pe care le fac sau pe care le pot face”, afirmă Eduard Ohladciuc, șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale, referindu-se la situația din cazarmele Armatei Naționale. 

De asemenea, el subliniază că, dacă anterior dezertarea era clasificată în mai multe feluri –  „părăsire samovolnică, absență de la serviciu, acum legislația a fost modificată și există doar această prevedere”. 

Respectiv, chiar dacă un tânăr militar venind din concediu, a întârziat cu o oră sau două, din cauza autobuzului, de exemplu, acest fapt este trecut la categoria „dezertare” – „iar noi suntem obligați să fixăm toate aceste cazuri, se face cercetare și documentele se transmit la Procuratură”. 

Eduard Ohladciuc evidențiază că, de obicei, militarul este sancționat și disciplinar. „Și atunci, Procuratura, de multe ori, închide aceste dosare sau le clasează, pentru că a fost și sancțiune, iar militarul a conștientizat, și-a recunoscut vina și și-a dat seama de ceea ce a făcut”, afirmă oficialul. „Noi avem inclusiv psihologi care discută cu tinerii din prima zi când au venit în unitate, li se face și un dosar psihologic. Însă ei ajung aici fiecare cu caracterul lui, fiecare cu educația lui, e un colectiv de bărbați, unde fiecare încearcă să se impună, să demonstreze că el e corect. Unii sunt mai înceți, alții mai flegmatici, mai sangvinici, mai repezi și sigur că apar unele neînțelegeri.

Dar ne-am străduit completarea unităților să o facem cam de aceeași promoție, ca să excludem cazuri de relații neregulamentare. Pe orice lovitură, insultă se face cercetare și dacă sunt leziuni corporale, obligatoriu documentele sunt înainte Procuraturii, nu rămân tăinuite cazurile, nu sunt ascunse”, spune Eduard Ohladciuc. 

În legătură cu prevenirea actelor de agresiune în unitățile militare, MA susține că acordă o atenție deosebită la acest capitol și încearcă să ia măsuri, „însă reieșind din bugetul de care dispun, posibilitățile sunt limitate”. În 2021, bugetul aprobat pentru MA este de peste 900 milioane de lei.

„Un decalaj puternic de forță dezvoltă, de fapt, multă umilire și neputință”

Psihologul Ana Niculaeș punctează că tinerii iau cu sine în armată comportamente pe care le învață în mediile lor. „Atunci când în societate există foarte multă violență în familie, iar copiii sunt educați prin violență fizică, ei învață că asta e o modalitate de comunicare, una defectuoasă, dar fiind una instinctuală, e un model preluat și având un mediu în care forța e elementul de bază, el este încurajat inconștient, sau acceptat”, susține ea. 

În continuarea acestei idei, Niculaeș mai spune că atâta timp cât într-o relaționare, la bază stă neputința, asta nu creează reziliență.

„Reziliență înseamnă să îi arăți persoanei care e calea. De exemplu, în situații de lupte sportive, există reguli reguli clare, inclusiv despre cum să te aperi și atunci noi putem vorbi de reziliență. Dar dacă e un decalaj foarte puternic de forță, acolo dezvoltăm de fapt multă umilire și neputință. Starea asta de umilire și neputință poate să dezvolte episoade de depresie”, atenționează psihologul.

Astfel că e foarte important, din punctul său de vedere, să existe politici publice și proceduri care să transmită foarte clar că avem, ca stat, toleranță zero față de violență.