Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Arest preventiv pentru Gheorghe…

VIDEO Arest preventiv pentru Gheorghe Petic

Judecătorul a admis parțial cererea procurorului și a aplicat arest preventiv pe 20 de zile pe numele lui Gheorghe Petic. Liderul Partidului PPDA de la Ungheni a fost reținut vineri, 12 octombrie de către oamenii legii fiind bănuit de viol.

Gheorghe Petic urmează să fie escortat la izolatorul din or. Bălți. Potrivit avocatului Adrian Cojocaru, Gheorghe Petic a declarat că a fost deținut în condiții insalubre în cadrul izolatorului de la Nisporeni: nu avea apă, erau mirosuri urâte și nu avea lumină.

Avocatul susține că rezultatele expertizei medico-legale încă nu au fost anunțate.

Potrivit Inspectoratului General de Poliție (IGP), reţinerea a avut loc vineri, 12 octombrie, după ce aproximativ la ora 14.50, la Centrul Unic 112 a telefonat o locuitoare a orașului Ungheni, care a cerut ajutor și intervenția poliției. Persoana a reclamat telefonic faptul că a fost agresată fizic și apoi violată în propriul domiciliu. Discuţia dintre femeie şi operatorul 112 a durat circa 2 minute, timp în care operatorul i-a pus femeii mai multe întrebări referitor la ce s-a întâmplat, cum şi când a  avut loc incidentul, numele persoanelor implicate etc.

Liderul partidului PPDA de la Ungheni pledează nevinovat și consideră că ar fi vorba de o înscenare motivată de activitatea sa politică. Reținerea sa a avut loc la mai puțin de două ore de la preluarea apelului telefonic de către Centrul Unic 112. Gheorghe Petic s-a remarcat în ultimele luni prin mai multe acuzații aduse factorilor de decizie din cadrul Poliției de Frontieră.

Ajută-ne să rodim investigații!

E primăvară și trebuie iar să depunem declarația la fisc.
Vă încurajăm să redirecționați și în această primăvară (până pe 30 aprilie) cele 2% din impozitul pe venit către Asociația Media Guard! Treceți codul fiscal al organizației noastre - 1010620003744 (Asociația Media-Guard, parteneră ZdG), în căsuța M1 (secțiunea V, facultativă) din Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit – formularul CET 18.Transmiteți și altora, ca să reușim mai multe împreună!

Publicitate1