ANTICIPATE 2021. Primele precizări IGP privind organizarea și desfășurarea anticipatelor: „La o secție de votare a fost deconectată energia electrică”
Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) vin cu precizări privind organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit acestora, azi-dimineață, 11 iulie, la secția de votare din satul Coșelăuca, raionul Șoldănești, a fost deconectată energia electrică. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii susțin că acțiuni ilegale cu privire la deconectarea energiei n-au fost înregistrate.
„Pe parcursul perioadei preelectorale și electorale au fost sesizate peste 135 de încălcări. Începând cu ora 07:00 toate secțiile de votare din R. Moldova s-au deschis. Pe parcursul zilei de ieri, toate secțiile de votare, birourile electorale au reușit să aducă buletinele de vot din circumscripțiile electorale în siguranță. Pe parcursul nopții, poliția a asigurat ordinea publică în toate secțiile de votare. Pe parcursul zilei de ieri, în adresa poliției au parvenit mai multe sesizări, precum că s-a admis careva încălcări. Cazuri de confirmare a pretinselor încălcări n-au fost confirmate. Ieri au fost înregistrate trei cazuri în care nu s-au ajuns buletinele de vot: la Dondușeni, în cadrul secției de votare n-au ajuns 100 de buletine de vot. La o altă secție de votare – 21 de buletine de vot și la Ialoveni – 51 de buletine de vot. Președinții birourilor electorale au rezolvat această situație.
La o secție de votare s-au repartizat buletine de vot pentru altă secție de votare, iar președintele secției de votare s-a asigurat ca acestea să ajungă la destinație. Vreau să menționez că azi, la 06:48, a fost deconectată energia electrică la secția de votare din satul Coșelăuca, raionul Șoldănești – secția de votare 39/13. La ora 07:22 lumina a fost reconectată. Poliția a reacționat la această situație. În urma investigațiilor efectuate, acțiuni ilegale cu privire la deconectarea energiei n-au fost înregistrate. Astăzi am fost sesizați de către proprietarul din satul Sadîc a unui magazin pe care a găsit pe un perete al magazinului o inscripție cu caracter electoral. Poliția, la moment, este la fața locului și documentează cazul”, susțin reprezentanții IGP.
3 287 140 cetățeni cu drept de vot sunt așteptați la urne să aleagă componența viitorului Parlament de la Chișinău, să decidă cine va ocupa cele 101 fotolii de deputat, pentru un mandat de 4 ani.
În cursă sunt înregistrați 23 de concurenți electorali, dintre care 20 de partide, 2 blocuri electorale și un candidat independent. Pentru a fi declarat valabil, la scrutin trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale. CEC a stabilit ordinea de înscriere a concurenţilor electorali în buletinul de vot pentru anticipatele din 11 iulie, după cum urmează:
1. Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE”;
2. Partidului Politic „Partidul Acțiunii Comune — Congresul Civic”;
3. Blocul electoral „Renato Usatîi”;
4. Partidul Politic „Șor”;
5. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate;
6. Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor;
7. Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда” ;
8. Partidul Democrat din Moldova;
9. Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”;
10. Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”;
11. Partidul Politic „Democraţia Acasă”;
12. Partidul Politic „NOI”;
13. Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”;
14. Partidul Politic Alianța pentru Unirea Românilor;
15. Partidul Politic Partidul Verde Ecologist;
16. Partidul Politic „Partidul Legii şi Dreptăţii”;
17. Partidul Politic „Puterea Oamenilor”;
18. Partidul Regiunilor din Moldova;
19. Partidul „Patrioții Moldovei”;
20. Partidul Politic „Partidul Schimbării”;
21. Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
22. Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii;
23. Veaceslav Valico (candidat independent).