VIDEO „Acest război a trezit în noi un sentiment pe care, poate, nu l-am avut niciodată”

În aceste zile, ucrainenii, forțați să-și părăsească țara, casele, neamul, sunt cuprinși de sentimente amestecate. Sunt îngroziți, speriați din clipa în care a năvălit urgia, dar și uluiți, încântați de deschiderea și dărnicia necondiționată oferită de către moldoveni, imediat cum au trecut frontiera. Acest război a scos în prima linie ceea ce se credea pierdut, uitat, sfârșit sau doar dosit – omenia.  

Inițial, familia lui Alexei nu admitea că ar putea pleca de acasă. Ei au construit și un adăpost împotriva bombelor.

„Nu ne doream să plecăm. Voiam să rămânem acasă, în apartamentul nostru din Odesa și chiar am improvizat un adăpost împotriva bombelor. Am ieșit toți bărbații care mai rămăseseră în bloc, am coborât în subsol și cam în trei ore am isprăvit munca. Am cărat acolo nisip, am înșurubat geamurile, am pus scaunele. Am dus tot de ce este nevoie. Putea adăposti în jur de 100 de persoane. Câteva zile am stat acolo. Era destul de înfricoșător. Acolo erau și copii. Ei se speriau, plângeau foarte tare, căci auzeau toată zarva de sus”, povestește Alexei.

Apoi au înțeles că atacurile devin tot mai violente și că nu pot lupta împotriva tancurilor.

„Apoi au venit zile mai grele. Seara, vedeam cum din port se împușcă cu dronele. Erau încăierări foarte serioase și atunci noi am decis că e timpul să pornim și să plecăm, pentru că mai departe va fi și mai strașnic. Dar ne era frică să pornim, căci nu știam ce va fi pe traseu. Treceau coloane de soldați, nu doar ai noștri, dar și soldați ruși. Foarte repede am decis că trebuie să plecăm. Repede am luat cu noi ce se putea lua, și câinele, și papagalul, și am pornit”.

„Toți sunt atât de inimoși, atât de înțelegători. Foarte sufletist acest popor”

Cuprinși de frică, ajunși la frontiera R.Moldova, oamenii s-au ciocnit de alte sentimente – uimire, încântare.

„Am ajuns în Moldova pe la ora 3 noaptea. Vrem să mulțumim moldovenilor pentru o întâmpinare atât de caldă. Ne-au întâlnit în casele lor, ne-au oferit mâncare, comodități și acoperiș deasupra capului. Cel mai plăcut a fost la vamă, când abia am trecut în partea Moldovei și noi încă nu știam încotro s-o luăm. Ne-am oprit și stăteam în mașină. Era noapte. De noi s-au apropiat oamenii, au bătut în fereastra mașinii să ne întrebe dacă vrem ceai, cafea, dacă vrem să mâncăm, dacă avem unde să mergem, dacă putem ajunge la vreun apartament. Știți, a fost atât de plăcut și emoționant. Până la lacrimi. Toți sunt atât de inimoși, atât de înțelegători. Foarte sufletist acest popor. Și oriunde nu ne-am fi oprit, am întâlnit aceeași atitudine. Apoi ne-am oprit la o benzinărie să cumpărăm ceva de mâncare și, imediat cum ne-au văzut, ne-au întrebat dacă suntem din Ucraina. Iarăși ne-au întrebat dacă vrem ceai sau cafea, dacă avem unde locui. Fiecare om pe care l-am întâlnit ne-a întrebat cum să ne ajute. Extrem de plăcut am fost întâlniți”, povestește Alexei.

Deși au văzut cu ochii proprii teroarea războiului, oamenii încă multe nu-și pot explica.

„Nu putem încă să ne dăm seama dacă se va ajunge la vreo soluție a acestei probleme. Ceilalți președinți reacționează rațional, profesionist, adecvat, dar nu e clar la ce să ne așteptăm din partea președintelui Rusiei. El a început această luptă ucigătoare. Și-a mințit poporul său și a început să lupte cu frații săi. Așa ceva este inimaginabil”, constată Alexei.   

„În orașul Harkov a murit foarte multă lume. Chiar pe drum, lângă casă, stau corpuri ale acestor oameni. Treci pe alături și te ia groaza. În Odesa se aud împușcături înfricoșătoare. Orașul Kiev a avut mult de suferit. Case au fost aruncate în aer. În alte case, apartamente au căzut rachete. E cumplit ce se întâmplă acolo,” spune Olga, soția lui Alexei.

„Mă doare sufletul. Mă doare pielea, dacă puteți înțelege”

Și chiar dacă aici sunt la cald și în siguranță, inima lor a rămas acolo, printre bubuituri și explozii, mai cu seamă întrucât și rudele lor au rămas acolo.

„Ne-au rămas părinții și surorile acolo. Tatăl lui Alexei a zis că el nici nu se gândește să plece. El rămâne până la ultimul ceas acolo. Mă doare sufletul. Mă doare pielea, dacă puteți înțelege. Mă doare fiecare părticică din mine”, suspină Olga printre lacrimi.

De când au ajuns în Moldova, ei se roagă încontinuu pentru pace și au adoptat și o tradiție ca să fie mai aproape de neam și de țară. Au îmbrăcat drapelul Ucrainei – la propriu.

Alexei a luat un tricou de-un albastru senin. Olga poartă un tricou galben. „Ne dorim ca mereu să avem cer senin deasupra. E simbolul drapelului nostru – liniște și pace”, explică Alexei. „Deși galbenul semnifică belșugul, hrana, pâinea. Așa ca toată lumea să trăiască în pace și belșug” explică Olga.

„Și, la fel de important este ca oamenii să se unească și în vremurile pașnice, nu doar atunci când sunt conduși pe frica războiului, dar să fie uniți și atunci când e pace, să se împartă și cu bucuriile”, adaugă Alexei.     

„Zelensky e absolut din alt aluat”

Pe furiș, când copiii se joacă sau se uită la desene animate, maturii, cu coada ochilor, citesc ultimele știri. Nu au crezut nici ei, dar sunt impresionați de eroismul președintelui Zelensky.

„De-a lungul istoriei, am avut diferiți președinți, dar anume Zelensky, el e absolut din alt aluat. E absolut alt om, are absolut altă construcție. Soarta lui, care l-a adus în funcția de președinte, e impresionantă. El s-a luptat cu unii, apoi cu alții, iar acum se luptă cu o întreagă armată rusească. Nu știm cum mai rezistă. E un bărbat puternic, un bărbat inteligent. Îi dorim s-o țină tot așa, să dea dovadă în continuare de înțelepciune și atunci neapărat toate le va reuși. Suntem siguri de aceasta”, spune Alexei.

„Copiii au prins sunetul împușcăturilor și al exploziilor”

O altă familie, aceleași gânduri, aceeași realitate dură. Andrei, Irina și cei trei copii ai lor – Dima (2 ani și jumătate), Alexandra și Marina (șase ani) – nici nu mai țin minte exact când au venit în Moldova. O fi două zile în urmă sau trei zile în urmă – nu pot spune din prima.

„Vremea se scurge foarte lent acum”, motivează Andrei. Nu au stat pe gânduri nicio clipă. „Avem trei copii, trebuie să-i salvăm”, și-au spus.

„Chiar de nu ne-am dorit, dar copiii oricum au prins sunetul împușcăturilor și exploziilor. Așa că am pornit în grabă. Deja ajunși aici, am înțeles că am uitat multe din lucruri”, spune Andrei.  Și chiar dacă aici, în Moldova, în casa Angelei sunt departe de ecourile războiului, soții recunosc că tresar la cel mai neînsemnat sunet, zgomot.

„Am înțeles că ni s-a dezvoltat un instinct pe care nu l-am cunoscut până acum. Bate vântul, cade ceva, copiii se joacă pe scări sau se aude papagalul și cățelul prin casă, noi deodată tresărim. Dar nu pot să-mi imaginez ce simt cei care trăiesc în mijlocul războiului.  Nu știu cum rezistă psihic”, spune Andrei.

Irina povestește că a reușit să le creeze copiilor iluzia că aici ar fi într-o vacanță. Deși mai târziu, Angela ne va spune că cei trei copii sunt afectați totuși și asta se înțelege din tăcerea lor continuă.

„Le place aici, pentru că Angela are multe animale în gospodărie. Se joacă cu câinele cel mare. Analizează traiul găinilor. Într-o seară, Angela a făcut focul cu lemne la etajul de jos. Copiii au rămas impresionați de acest procedeu” spune Irina.

„Am lăsat lumina conectată în toată casa, așa ca de afară să se creadă că este cineva acasă și să nu îndrepte împușcături spre casa noastră”

Când au început primele împușcături, Carina și-a luat fiica și mama și au mers la niște prieteni din afara orașului din Odesa, crezând că acolo vor fi mai în siguranță.

„La început nu înțelegeam și nu credeam în gravitatea acestei situații. Credeam că vom sta la țară două-trei zile, apoi lucrurile se vor calma, dar în scurt timp am înțeles că pericolul este mai mult decât serios. Am plecat din sat și am mers direct la vamă, dar am lăsat lumina conectată în toată casa, așa ca de afară să se creadă că este cineva acasă și să nu îndrepte împușcături spre casa noastră”, spune Carina.

Așa speră și să se întoarcă acasă – în lumină.

Ajunși la vama R.Moldova, Carina spune că a fost profund impresionată de atitudinea primitoare a moldovenilor.

„Mama mea merge cu ajutorul unui baston. Imediat cum au văzut-o, s-au apropiat de ea și au ajutat-o să treacă mai repede cu bagajele. Au dus-o într-un loc încălzit”.

„Apoi, datorită voluntarilor care stau la frontieră, am găsit-o pe Angelica și vreau să spun că suntem extrem de norocoși că am ajuns în casa ei. Și nu doar de ea e vorba. Ieri au venit prietenii ei și au adus o mulțime de lucruri. Lucruri mici, de care noi nici nu ne-am dat seama că o să avem nevoie – ciorapi, periuțe de dinți. Nu am cuvinte. Sunt chiar profund impresionată de poporul moldovean. Suntem recunoscători până la lacrimi”, mărturisește Carina.

„Suntem recunoscători până la lacrimi”

Ludmila, o femeie de aproape 70 de ani, economistă de profesie, spune că în tinerețe a fost de multe ori în Moldova, pentru a face comerț. Știa că aici se întâlnesc oameni cu suflet mare, dar ceea ce se întâmplă în aceste zile o lasă fără cuvinte.

„Ceea ce se întâmplă acum între popoarele noastre, această primire… Înțelegeți, e de nedescris. Trebuie să trăiești asta și tot nu ai putea transmite prin cuvinte. Vreau să transmit mulțumiri imense către toți moldovenii. Suntem profund recunoscători”, spune Ludmila printre lacrimi.

Și chiar dacă țara și neamul ei sunt în pârjolul războiului, Ludmila înalță rugăciuni către oamenii Moldovei.

„Să dea Domnul ca toate să vă meargă bine și foarte bine. Să fiți sănătoși, voi și rudele voastre. Și Dumnezeu să vă răsplătească pentru fiecare bucată de pâine pe care ne-ați dat-o”, spune Ludmila.

Andrei și Irina, copiii lor – Dima, Alexandra și Mariana, Olga cu Alexei și fiul lor Igor, Carina, mama și fiica sa, un câine, o pisică și un papagal – pe toți, fără ezitare, Angela i-a adăpostit în casa sa din Durlești.

„Nu e o dovadă de eroism, cred că e un lucru normal”

„Mă întrebase cineva dacă nu mă tem să nu-mi fure ceva. Dar ce pot să-mi fure, măi? Libertatea? Ei nu pot să mi-o fure, căci și lor le-au furat-o”.

Inițial, Angela postase un anunț că primește în adăpost 5-6 persoane, acele 5-6 persoane s-au transformat în 11 oameni. Nici ea nu bănuia că locuința sa e atât de încăpătoare.

„Și nu-i niciun eroism. Închipuiți-vă că noi am fi în locul lor. Am copii, nepoți, dar nu se știe cu noi ce face mâine-poimâine nebunul acesta de Putin. Nu e o dovadă de eroism, cred că e un lucru normal”, consideră Angela.

„Cum să mai iei bani de la acești oameni pentru mâncare, adăpost? Nu-mi închipui asta. Din contra, alții îmi dau bani să am pentru hrană, gaz, lumină. Au venit niște prieteni, care nu au posibilitate să-i cazeze, și mi-au adus o mulțime de produse, bani. Un băiat stabilit peste  hotare, pe care nici nu-l cunosc, s-a oferit să-mi transfere iar bani. Dar cred că ne descurcăm noi. Beciul e plin de provizii”, spune Angela.

„Nu v-am mai spus, vecina aceasta de la vale, a venit ieri cu o grămadă de clătite. Te rog frumos, ia pentru băieții tăi. Ei mâncau și tot ziceau –  „Doamne, cât îs de gustoase, cât îs de gustoase”, dar chiar le-a făcut din tot sufletul. E o femeie extraordinară”, povestește femeia.

Oare Putin a fost și el născut ca noi, toți oamenii?

Angela spune că seara, după ce culcă copiii, se uită la ultimele știri. Se uită cu admirație la Zelensky și cu furie la Putin.

„Zelensky e un bărbat și un lider adevărat. Îi doresc izbândă. Lui Putin ce aș putea să-i transmit? I-aș transmite fraza ceea cu corabia…, dar mi-e rușine față de copiii aceștia. Acesta nu-i om. E o bestie. Mă întreb, el a avut mamă, tată? Oare a fost și el născut ca noi, toți oamenii? Cum poți să-ți bați joc de copiii aceștia și de toți?.. Acolo-s milioane de suflete și de-a lor. Și de țara lor își bate joc. Și-mi pare rău și de rușii sănătoși la cap care înțeleg situația”.

„Uitați-vă, niște oameni nu au putut să lase un cățel și un papagal să se prăpădească, dar un tâmpit omoară o lume întreagă. Omoară o lume întreagă. Nu am cuvinte…”, spune Angela.

„Ceilalți au venit cu pisica. Era problemă ca pisica să se împace cu cățelul. Și eu am câine mare în curte, iar câinele meu i-a primit pe toți. Pe fiecare i-a primit. Sincer vă spun, câinele meu e mai deștept ca Putin” spune femeia. 

„De azi înainte, chiar numai pace și sănătate o să ne dorim”

Angela mai crede că, după acest război, oamenii nu vor mai fi la fel.     

„Eu cred că războiul acesta a trezit în noi un sentiment care poate nu l-am avut în 55 de ani ai mei și nici nu m-am gândit că vreodată se poate trezi și cred că așa în fiecare dintre noi s-a trezit”, consideră femeia. Și alte valori vom avea de acum încolo.

„Știți, când eram copil, îmi aduc aminte că buneii mei ziceau „pace și sănătate” când luau un pahar cu vin. Și nu dădeam niciodată nicio valoare la cuvintele astea, iar acum, după coronavirus, la sănătate tare dădeam o valoare mare. Și mai nou – la pace. Chiar pace și sănătate. De azi înainte, chiar numai pace și sănătate o să ne dorim. Și chiar ne dorim cu tot sufletul și cu toată îndrăzneala” accentuează femeia.                         

Ucrainenii vor sta în casa Angelei oricât o să aibă nevoie. „Așa cum pot, o să-i țin la mine. Cât nu o să aibă unde sta. În drum nu-i dau” a accentuat Angela.  

Cetățenii R. Moldova au dat dovadă de o mobilizare exemplară și de o solidaritate fără precedent cu poporul ucrainean. Unii îi așteaptă la vamă cu mâncare și haine calde, alții îi iau la ei acasă, oferindu-le totul gratuit.

Pe 999.md, sub denumirea „Жильё для беженцев”, se anunță despre case și apartamente ce pot fi oferite gratuit refugiaților ucraineni.

Pe Facebook a fost creată o pagină denumită „Ajutor ucraineni în Moldova / SOS Українці Молдовa”. Aici, cetățenii R.Moldova anunță că oferă mâncare și adăpost, cazare gratuită pentru refugiații din Ucraina. Locuințele puse la dispoziție se află în Chișinău, dar și în afara orașului, prin sate.                            

În R. Moldova a fost creat Centrului Unic de Gestionare a Crizei, structură care are scopul de a coordona situația legată de fluxul de refugiați din Ucraina.

În prezent sunt active patru puncte de colectare a donațiilor pentru refugiați, toate în Chişinău: Moldexpo, (strada Ghioceilor 1), Moldova Film (șoseaua Hâncești 61), UTM (strada Studenților 9/7), Palatul Feroviarilor (str. Decebal 2). Asemenea puncte de colectare a donațiilor sunt însă în mai multe orașe din țară.

Autoritățile au anunțat că în țară sunt funcționale 67 de centre de plasament, în care erau cazați, până la data de 1 martie curent, 2.439 de refugiați. În perioada 24 februarie – 1 martie 2022, în R.Moldova au fost înregistrate, în total, 88.750 de intrări din Ucraina și 46.984 de ieșiri. Mulți dintre refugiații ucraineni care ajung în R. Moldova aleg ulterior să plece spre țări din Uniunea Europeană.

În aceste zile, nu doar autoritățile au sărit în ajutorul refugiaților, ci mai multe organizații non-guvernamentale, agenți economici sau persoane fizice. Organizația comunitară Casa Bună”, de exemplu, a demarat o campanie de colectare de lucruri de primă necesitate pentru oamenii care vin din Ucraina. După două zile, Casa Bună a anunțat că s-au colectat peste 40 de tone de haine, produse de igienă și produse alimentare. Totul a fost deja distribuit către refugiații cazați la Moldexpo, către cei cazați la Centrul Biroului de Migrație și Azil, centrul temporar din Ghidighici, baza Zimbru, câte 3 bus-uri pline cu de toate au mers ieri spre vama Palanca, Tudora, Otaci, dar și la cei cazați prin tot Chișinăul, satul Palanca, orașul Ștefan Vodă, orașul Edineț, Vadul lui Vodă, 7 tone – spre Cernăuți.