Verifică online calculul primei de asigurare RCA și Carte Verde
Începând cu februarie, curent, poți verifica online calculul primei de asigurare RCA și Carte Verde, cu aplicarea clasei bonus-malus, prin intermediul instrumentelor online de verificare, lansate de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF).
Instrumentele lansate oferă transparență în procesul de calculare a primelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, asigurații având posibilitatea de a se informa asupra clasei bonus-malus în care sunt încadrați și cu tariful poliței de asigurare de răspundere civilă auto, potrivit CNPF.
Aplicațiile online sunt accesibile și pot fi utilizate din orice locație sau de pe orice dispozitiv conectat la Internet prin accesarea paginii web a autorității: www.cnpf.md la compartimentul „Sistem RCA Data”:
Calculele online sunt disponibile pentru persoanele fizice și cele juridice și afișează rezultatele în doar câteva secunde, printre criteriile de căutare fiind: Codul personal (IDNP)/Numărul de identificare de stat (IDNO) și Numărul certificatului de înmatriculare a autovehiculului.
Sistemul bonus-malus este utilizat la încheierea contractelor RCA pentru autovehicule înmatriculate în R. Moldova și prevede un set de reduceri și majorări a primei de asigurare RCA în funcție de istoricul daunelor asiguratului. Sistemul are drept scop stimularea conducătorilor auto disciplinați.
Sistemul Bonus-Malus include 10 clase de Bonus și 6 clase de Malus.