Veaceslav Untilă și-a dat demisia din funcția de președinte al Curții de Conturi. Cine îi va lua locul
Veaceslav Untila și-a dat demisia din funcția de președinte al Curții de Conturi. Plecarea de la șefia Curții de Conturi este motivată de faptul că Untila a fost unul dintre cei patru candidați selectați pentru funcția de director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
Contactat telefonic, Veaceslav Untila a precizat că și-a prezentat demisia astăzi, 24 ianuarie. Totuși, acesta va rămâne la șefia instituției, până când Parlamentul îi va accepta cererea de demisie.
Anterior Andrian Candu a declarat că Parlamentul urmează să se întrunească în ședință la începutul lunii februarie. Atunci deputații urmează să ia act de cererea de demisie a lui Untila și să îl numească în funcția de director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
În lipsa lui Untila, interimatul funcției va fi asigurat de vicepreședintele Curții de Conturi, Viorel Chetraru, care a fost numit în această funcție în decembrie 2018.
Într-un comunicat de presă al Parlamentului se precizează că Andrian Candu a solicitat deja Comisie economie, buget și finanțe să organizeze un concurs public pentru identificarea candidaților la funcția de președinte al Curții de Conturi.