Vaccinare fără programare, cu Pfizer, în peste 20 de centre medicale din Iași. Pot fi imunizați, inclusiv basarabenii care dețin cetățenie română
Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia medicală, extinde modalitatea de vaccinare, fără programare prealabilă în platforma electronică, în toate spitalele militare, începând de sâmbătă. Astfel, persoanele ce dețin cetățenie română, care doresc să se vaccineze şi au documente de identitate valabile, se pot prezenta, începând de sâmbătă, direct la centrele de vaccinare care funcţionează în cele 11 spitale militare ale Ministerului Apărării Naţionale – Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara – pe tot parcursul intervalului orar de funcţionare.
Astfel, persoanele cu vârste de peste 60 de ani, care dețin cetățenie română, care doresc să se vaccineze se vor putea prezenta, începând de sâmbătă, direct la centrele de vaccinare care funcţionează în cele 11 spitale militare ale Ministerului Apărării Naţionale – Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara – pe tot parcursul intervalului orar de funcţionare, fără programare prealabilă.
Populaţia generală cu vârsta de până în 60 de ani care doreşte să se vaccineze fără programare se va putea prezenta la aceleaşi centre după ora 14 00 şi până la terminarea programului.
În județul Iași s-au deschis peste 20 de centre de vaccinare. Astfel, cetățenii români din R. Moldova, care doresc vaccinarea impotriva COVID-19 fără programare, se pot prezenta la următoarele centre din județul Iași:
1. Ciurea – Centrul „Cella Neamțu”
2. Universitatea de Medicină și Farmacie Iași – Corp UMF
3. Liceul Teoretic Waldorf Iași – Sala de sport
4. SC MedLife SA Iași
5. Spitalul Clinic „Elena Doamna”
6. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași
7. Mircești – Căminul Cultural Mircești
8. Miroslava (Uricani) – corp școală sat Uricani
9. Popricani – Căminul Cultural
10. Răducăneni Unitatea Medico-Socială
11. Rediu – SC Clinica Almedra SRL
12. Țibănești – Centru de Permanență Medicală
13. Tg. Frumos – Casa de Cultură
14. Tomești – Clădire Cabinete
15. Valea Lupului – Mayo Medic Center
16. Vlădeni – Dispensar Medical
17. Voinești – Centrul de Zi
18. Tg. Frumos – Centrul 2
19. Spitalul Clinic Militar de Urgență „Iacob Czihac”, Iași
Totodată, persoanele care doresc să se vaccineze fără programare, se pot prezenta la Casa de Cultură a Studenților Iași din Str. Vasile Conta nr. 30, unde funcționeazaă un centru de vaccinare fără programare.
Serul administrat este Pfizer/BioNTech, iar persoanele care doresc să se imunizeze trebuie să prezinte cartea de identitate sau pașaportul.
De asemenea, până pe 11 mai 2021, ora 24.00, la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași are loc un maraton al vaccinării împotriva COVID-19.
Imunizarea populației se poate efectua non stop fără programare în platformă. Serul administrat este Pfizer/BioNTech, iar persoanele care doresc să se imunizeze trebuie să prezinte cartea de identitate sau pașaportul.
În perioada 14-16 mai 2021, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, va fi organizat încă un maraton pentru vaccinarea populației împotriva Covid-19.
Toate persoanele imunizate vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV) şi vor primi adeverinţa de vaccinare, conform procedurilor.