Vacanța de Paște. Recomandările Poliției pentru copii și părinți
Elevii din întreaga țară se vor afla, în perioada 15-24 aprilie, în vacanța de Paște. În acest sens, Inspectoratul General al Poliției (IGP) vine cu mai multe recomandări pentru copii și părinți pentru asigurarea unei vacanțe liniștite. Părinții sunt încurajați să nu lase copiii fără supraveghere, iar copiii sunt îndemnați să nu deschidă ușa persoanelor necunoscute dacă sunt singuri acasă și să traverseze strada doar în locurile permise.
Pentru a avea o vacanță frumoasă, copiii trebuie să țină cont de următoarele recomandări:
- Dacă te afli singur acasă, asigură-te că ușa este încuiată și evită să deschizi ușa necunoscuților
- În cazul în care nu te simți în siguranță, contactează părinții sau un vecin de încredere
- Evită frecventarea locurilor unde se consumă substanțe interzise minorilor.
- Fii vigilent în raport cu persoanele cunoscute întâmplător. Nu lega prietenii cu persoane care manifestă un comportament negativ.
- Fii prudent în mediul online! Nu oferi date confidențiale prietenilor virtuali cu care interacționezi și nu divulga nimănui informația precum că ești singur acasă.
- Respectă regulile rutiere! Traversează strada doar la culoarea verde a semaforului și pe trecerea de pietoni.
- Nu te deplasa cu rolele/skateboard-ul/trotineta electrică pe partea carosabilă a drumurilor publice.
- Atenție! Nu te angaja să traversezi strada dacă se apropie autospecialele de poliție, pompieri sau ambulanță, care au în funcțiune semnalele luminoase și sonore.
- Strada nu este loc de joacă! Alege locuri special amenajate pentru joacă și evită locurile unde circulă mașini (drumuri publice, parcări).
Potrivit IGP, în contextul în care în perioada vacanței copiii petrec mai mult timp liber singuri, există riscul ca aceștia să fie implicați în evenimente negative. Pentru asigurarea unei vacanțe liniștite copiilor, Poliția mizează pe responsabilitatea părinților și îndeamnă să țină cont de următoarele:
- Nu lăsați copiii fără supraveghere!
- Explicați-le minorilor potențialele riscuri la care se expun în timpul aflării acasă, în stradă, dar și în mediul online.
- Monitorizați activităţile desfășurate de copii pe reţelele de socializare.
- Asigurați-vă temeinic că în cazul în care se rătăcesc cunosc numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa de la domiciliu.
- Petreceţi cât mai mult timp împreună şi fiţi un bun exemplu pentru copii.
- Dacă aveți nevoie de ajutor, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist sau sunați la numărul unic de urgenţă 112!
Conform Planului-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, elaborat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, anul de învățământ 2022/2023 în R. Moldova se va încheia la 31 mai 2023. Vacanța de Paște va dura zece zile, de pe 15 până pe 24 aprilie 2023.