Va fi sporită protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate sau reținerii ilicite: consimțământul celuilalt părinte pentru ieșirea din țară a copiilor pentru mai mult de 30 de zile
Parlamentul a votat în prima lectură măsuri cu privire la protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate sau reținerii ilicite.
Inițiativa legislativă reglementează întreaga procedură de gestionare a cazurilor de deplasare în străinătate sau reținere ilegală a copilului. Conform unui comunicat al Parlamentului, proiectul introduce „competențe clare” pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ceea ce îi va permite instituției să întreprindă măsuri pentru localizarea copilului deplasat în străinătate sau reținut ilicit, prevenirea de noi pericole, asigurarea înapoierii de bună voie a copilului, deschiderea unei proceduri judiciare sau administrative și acordarea asistenței juridice garantate de stat.
În același timp, noua legislație va permite autorităților naționale să colaboreze mai eficient cu instituțiile internaționale în privința verificării condițiilor în care are loc vizita pentru a asigura întoarcerea copilului în țară. O altă noutate ține de faptul că instanțele de judecată vor putea lua măsuri suplimentare de protecție a copilului, cum ar fi ridicarea pașaportului sau interzicerea temporară a ieșirii din țară, atunci când există riscuri de reținere ilicită.
Documentul mai conține prevederi ce vizează consimțământul părintelui sau reprezentantului legal pentru a scoate copilul peste hotare. Acest lucru va fi necesar doar în cazul în care termenul de ședere depășește 30 de zile.
„Cu privire la noțiunile de deplasarea ilicită și reținerea ilicită a copilului, notăm că asemenea cerință de a avea consimțământul celuilalt părinte/reprezentant legal pentru a scoate copilul peste hotare pentru a evita încadrarea acestui fapt ca deplasare sau reținere ilicită a copilului, este impusă și în alte state, printre care menționăm: Belgia, Lituania, Germania, Elveția, Franța si Letonia. Totuși, s-a optat pentru stabilirea necesității de a avea consimțământul celuilalt părinte/reprezentant legal doar în cazul în care scoaterea copilului peste hotarele țării se face pentru un termen ce depășește 30 de zile, astfel încât nu oricare ieșire să necesite acest consimțământ pentru a nu fi considerate drept deplasare sau reținere ilicită”, a explicat Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
„Proiectul de lege abordează problema răpirii internaționale de copii, cu vârsta de până la 16 ani. Acesta acordă prioritate bunăstării și drepturilor copiilor. Astfel, se urmărește protejarea copiilor de efectele dăunătoare ale răpirii și asigurarea înapoierii lor în statul reședinței obișnuite, în cadrul unor proceduri rapide”, se menționează în nota informativă a inițiativei legislative.
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și a fost consultat cu autoritățile în domeniu. Documentul urmează a fi examinat de Parlament în cea de-a doua lectură.
Legea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2025.