Urmează alte restricții? Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale se întrunesc astăzi în ședință
Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) se vor întâlni în ședință, joi, 8 aprilie. În cadrul ședinței urmează să fie revizuită interdicția de vizitare a locurilor publice – parcuri, păduri și terenuri de joacă. Totodată, în cadrul ședinței ar putea fi discutat subiectul cu privire la dispunerea unor noi restricții, în contextul în care anterior secretara de stat, Tatiana Zatîc, a făcut mai multe declarații în acest sens.
Potrivit unei note publicate pe site-ul Guvernului, ședința este programată pentru ora 13:00. Ulterior, după ședința online, premierul interimar al R. Moldova, Aureliu Ciocoi, va face declarații pentru presă.
La 1 aprilie curent, membrii CSE s-au întrunit în prima ședință de la declararea stării de urgență în R. Moldova. Atunci, prin Dispoziția nr. 1, CSE a interzis aflarea cetățenilor în spațiile publice, interdicție care a provocat nemulțumiri în rândul cetățenilor.
De la 1 aprilie, în R. Moldova este instituită stare de urgență. O decizie în acest sens, la solicitarea „unui grup de deputați” a fost aprobată miercuri, 31 martie, în Parlamentul de la Chișinău de către 52 de deputați PSRM, „Șor” și cei din Pentru Moldova.
Proiectul de hotărâre, adoptat de deputații PSRM – „ȘOR”, privind instituirea stării de urgență pentru următoarele 60 de zile, conține o listă de restricții de ordin general care sunt prevăzute de Articolul 20 din Legea Nr. 212 din 24.06. 2004, „starea de urgență”.