UPDATE: AAC anunță că spațiul aerian al R. Moldova a fost redeschis
UPDATE II: Autoritatea Aeronautică Civilă a R. Moldova (AAC) anunță că spațiul aerian al R. Moldova a fost redeschis.
„Urmare a ședinței Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, a fost emis un NOTAM de închidere temporară a spațiului aerian al R. Moldova la oro 11:24, 14 februarie, în scopul asigurării siguranței și securității aviației civile. La ora 14:47, spațiul aerian a fost redeschis”, anunță AAC printr-un comunicat.
UPDATE I: Spațiul aerian al R. Moldova ar fi fost închis după ce autoritățile de la București au informat autoritățile de la Chișinău că un obiect asemănător cu o dronă, care aparține altui stat, a survolat spațiul aerian al țării noastre, potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă.
Conform acelorași surse ale ZdG, obiectul a părăsit spațiul aerian național.
Știrea inițială:
Spațiul aerian al R. Moldova este închis din motive de securitate până la ora 16:00. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către reprezentanții Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MoldATSA”.
Ziarul de Gardă a solicitat o reacție și de la Ministerul Apărării. O vom publica când o vom primi.
Și compania aeriană „Air Moldova” a anunțat că în acest moment spațiul aerian al R. Moldova este închis și că sunt în „așteptarea reluării zborurilor”.
„(…) Orarul planificat astăzi va suferi modificări. Stimați pasageri, cei care vă aflați în aeroport, la bord sau urmează să zburați astăzi, vă rugăm să păstrați calmul și să urmăriți panourile informative din aeroport, online pe www.airmoldova.md și www.airport.md”, a anunțat compania.
Anterior, canalul de Telegram dedicat aeronauticii runway09.aviation a postat un anunț în care se spunea că spațiul aerian al R. Moldova a fost închis temporar din motive de securitate.
Luni, 13 februarie, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a vorbit în cadrul unui briefing despre planurile Federației Ruse de destabilizare a R. Moldova și cum acționează instituțiile statului în vederea asigurării securității țării. Șefa statului a spus că au fost recepționate documente de la partenerii noștri ucraineni, care presupun organizarea mai multor activități subversive.
„Prin acțiuni violente, mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău. Documentele recepționate de la partenerii noștri ucraineni demonstrează o bună documentare a locațiilor și aspectelor logistice pentru organizarea acestor activități subversive. De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent”, a declarat șefa statului.
Președinta Maia Sandu a dat asigurări că instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări și că situația este ținută sub control. Totodată, a solicitat tuturor instituțiilor statului să dea dovadă de vigilență maximă.