UPDATE Maia Sandu: „Planul A funcționează și reacția vehementă a unor judecători este dovada. E naiv din partea judecătorilor să creadă că vom privi neputincioși cum ei încearcă să distrugă această țară”
„E naiv din partea judecătorilor să creadă că noi vom privi neputincioși la cum ei încearcă să distrugă această țară. Pentru că nu poți să ai economie, dacă nu ai justiție. Nu poți să dezvolți nimic în această țară dacă nu există această certitudine că legea va fi respectată”, a declarat președinta R. Moldova în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune Moldova 1.
„Niciodată nu am avut sprijin din partea judecătorilor pentru reforma justiției. Vedem o rezistență enormă. Nu vreau să generalizez. Sigur că sunt și oameni onești acolo, care sunt deranjați de faptul că în sistem sunt oameni corupți.
Avem o situație excepțională în justiție după decizia majorității de la Adunarea Generală a Judecătorilor care a amânat și a blocat crearea Consiliului Superior al Magistraturii(CSM).
Crearea CSM ne permite să mergem la următoarea etapă a reformei. Acest Consiliu este necesar în general pentru funcționarea Justiției. Pe acest motiv am convocat Consiliul Suprem de Securitate pentru luni. Acolo vom discuta măsuri extraordinare, pornind de la situația reală cu care ne confruntăm”, a menționat președinta țării.
Maia Sandu: Am solicitat Parlamentului să creăm Curtea Anticorupție
„Am solicitat azi Parlamentului să creăm Curtea Anticorupție, o Curte specializată care se va ocupa în special de corupția mare, dar și de corupția în justiție. Atât timp cât avem corupție în Justiție eforturile noastre de combatere a corupției sunt în van”.
La întrebarea dacă există un plan B, deoarece planul A pare că clachează, președinta a răspuns că „planul A funcționează și această reacție vehementă a unor judecători este o dovadă în acest sens.
Judecătorii au înțeles că această evaluare, această curățare este reală.
Da, lucrurile durează. Da, facem lucrurile așa cum cer organizațiile internaționale și în special UE care monitorizează acest proces. Vrem ca această reformă să fie recunoscută și apreciată și de UE. Aceste reforme reprezintă elemente importante în procesul nostru de aderare la UE. Vom avea mai mulți evaluatori externi și lucrurile se vor întâmpla mai repede. Mai mulți oameni vor fi evaluați într-o perioadă mai scurtă. Sigur avem plan B. Pentru că e naiv din partea judecătorilor să creadă că noi vom privi neputincioși la cum ei încearcă să distrugă această țară. Pentru că nu poți să ai economie, dacă nu ai justiție. Nu poți să dezvolți nimic în această țară dacă nu există această certitudine că legea va fi respectată și e cineva acolo care să se asigure că cei care nu respectă legea sunt pedepsiți.
E naiv din partea unor judecători să creadă că ei vor bloca sistemul, vor bloca reformele și noi vom privi neputincioși.
Nu o să permitem asta pentru că vrem ca această țară să se dezvolte. Vrem ca oamenii să nu plece din această țară dezamăgiți de ce văd în justiție. Și mai ales pentru că nu vrem ca ei să blocheze procesul de aderare la UE”, a conchis președinta.
Știrea inițială:
Maia Sandu: „Țările care au aderat la UE au o justiție adevărată și nu una care este mână în mână cu grupările corupte”
„Blocajul în Justiție și-l doresc mai mulți judecători corupți. Pentru că au fost puțini cei care au trecut examenul integrității, avem o rezisență și mai mare la reformă”, a declarat președinta R. Moldova în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune Moldova 1.
„Nu există altă cale de dezvoltare pentru R. Moldova decât aderarea la Uniunea Europeană. Am văzut ce s-a întâmplat în acești 30 de ani. Am mers pe mai multe drumuri pe care au încercat să ne ducă diferite Guverne, diferite partide politice. În același timp am văzut cum s-au dezvoltat țările care au aderat la Uniunea Europeană în ultimele două decenii. Știm ce pensii și salarii au.
Au justiție adevărată și nu una care este mână în mână cu grupările corupte.
Au orașe orașe și sate amenajate. Au standarde de viață europene. Noi batem pasul pe loc”, a declarat președinta, reiterând că „singura noastră cale spre bunăstare, spre pace, spre stabilitate – este aderarea la Uniunea Europeană”.
Cu referire la Adunarea Generală a Judecătorilor din 17 martie, președinta Maia Sandu, i-a îndemnat pe cetățeni să asculte discursurile judecătorilor ca „să-și facă singuri o părere” despre ce se întâmplă în sistemul judecătoresc din R. Moldova.
Despre blocajul în justiție, Maia Sandu a spus că „acest lucru (blocajul în justiție, n.r) își doresc mai mulți judecători corupți (…) probabil sunt și procurori corupți care încearcă să blocheze procesele, dar cea mai mare acțiune de blocare vine din rândul judecătorilor și probabil aceasta este o reacție la primul exercițiu de evaluare externă extraordinară a judecătorilor. (…) Pentru că au fost puțini cei care au trecut examenul integrității, avem o rezisență și mai mare la reformă”.