Unele gospodării au descoperit că sistemul de compensații le-a declarat „non-vulnerabile”. Cetățenii sunt îndemnați să ignore eroarea și să aștepte rezultatele finale ale procesării cererilor
În cadrul Sistemului Informațional „Vulnerabilitate Energetică” a avut loc o eroare de sistem, a anunțat în seara zilei de joi, 5 decembrie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Eroarea ar fi durat 20 minute, timp în care în cabinetele personale ale persoanelor care au depus cerere s-a afișat eticheta „non-vulnerabil”.
Informația afișată este rezultatul unei erori, care „nu reprezintă în niciun caz” decizia finală privind eligibilitatea gospodăriei casnice pentru a primi compensația, au precizat autoritățile, care au îndemnat cetățenii să ignore această eroare. Sistemul a restabilit cabinetul personal și nu se mai afișează această informație.
„Îmi cer scuze pentru erorile afișate și pentru disconfortul creat pentru cetățeni. E o eroare tehnică, care se poate întâmpla atunci când lucrăm în sistem, iar colegii mei de la minister lucrează zi și noapte pentru a finaliza cât mai repede procesul și pentru a putea oferi toată informația necesară cetățenilor. Sper la înțelegerea și răbdarea Dvs. și vă mulțumesc pentru încredere!”, a menționat Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale menționează că „muncește asiduu” pentru a finaliza cât mai curând procesul de analiză a tuturor cererilor depuse pentru compensații în luna noiembrie. Informația finală privind eligibilitatea gospodăriilor la compensații ar urma să fie disponibilă „în curând” în cabinetele personale.
În plus, Ministerul menționează că „majoritatea solicitanților” sunt eligibili pentru a primi compensații pentru sezonul rece 2024-2025.
„Procesul de verificare a datelor din toate cele 11 instituții și sisteme informaționale durează, dar astfel ne asigurăm de o corectitudine și precizie a datelor pentru a stabili compensația cât mai echitabil”, a mai transmis sursa citată.
Între 300 și 800 de lei, atât vor primi gospodăriile eligibile în calitate de compensații lunare pentru energie.