Un tânăr de 19 ani suspectat de comiterea unui omor la Telenești, reținut de oamenii legii
Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță vineri, 12 mai, că un tânăr de 19 ani suspectat de comiterea unui omor la Telenești a fost reținută de polițiști. La 11 mai, poliția din Telenești a fost sesizată telefonic de o locuitoare a orașului Telenești care a comunicat că și-a găsit vecinul decedat, conform IGP.
„Cadavrul bărbatului de 70 de ani, cu multiple plăgi de cuțit în regiunea capului, zăcea în propriul domiciliu din orașul Telenești.
La scurt timp de la comiterea infracțiunii, bărbatul suspectat de comiterea infracțiunii a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 19 ani din aceeași localitate, care anterior a mai fost cercetat penal pentru diverse infracțiuni”, potrivit Poliției.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru omor intenționat săvârșit cu deosebită cruzime.
Acțiunile de investigație au fost realizate de ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național din Chișinău (INI), în comun cu polițiștii Inspectoratului de Poliția Telenești, cu suportul ofițerilor de investigație ai Direcției de Poliție Chișinău, sub conducerea procurorilor din Telenești.
Conform legii penale persoana vinovată de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 145 al. 2 Cod Penal riscă pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 20 de ani sau detenţie pe viață.