Un preot din raionul Ialoveni, oprit de către Mitropolia Moldovei să oficieze slujbe după ce a decis să treacă în subordinea Mitropoliei Basarabiei. Preotul: E dorința oamenilor
Un preot din satul Costești, raionul Ialoveni, a fost oprit de a oficia slujbe, după ce a luat decizia ca parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din localitate să treacă în subordinea Mitropoliei Basarabiei. Decizia a fost luată de către Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, supusă Patriarhiei ruse la 8 decembrie, curent. Preotul este acuzat de neascultare față de autoritățile bisericești ierarhic – superioare și încălcarea jurământului depus la hirotonie.
De cealaltă parte, preotul Grigore Mereacre, a declarat pentru Ziarul de Gardă că trecerea bisericii în subordinea Mitropoliei Basarabiei este atât dorința sa, dar mai ales a enoriașilor care cer, potrivit acestora, revenirea la „biserica noastră strămoșească, la Biserică Ortodoxă Română”. Decizia preotului a iscat un conflict între localnici, între ceilalți preoți din satul Costești, dar și reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei.
Potrivit deciziei emise de reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, Grigore Mereacre, care este paroh al bisercii „Sf. M. Mc. Dimitrie” și paroh-administrator al bisericii în construcție „Sfinții Trei Ierarhi” din satul Costești, raionul Ialoveni este oprit de a oficia cele sfinte și i se retrag toate distincțiile bisericești până la aducerea pocăinței depline în fața ierarhului, în mod public. Preotul este acuzat de neascultare față de autoritățile bisericești ierarhic – superioare și încălcarea jurământului depus la hirotonie.
Reporterul ZdG l-a contactat pe preotul Grigore Mereacre. Acesta ne-a confirmat că este un conflict în satul Costești, raionul Ialoveni, după ce a luat decizia ca Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” să treacă în subordinea Mitropoliei Basarabiei. Preotul, însă, ne-a recomandat să vorbim cu enoriașii, pentru că aceștia o să explice cel mai bine situația din localitate.
„Da, conflictul a apărut din septembrie. Este dorința mea, dar și a enoriașilor care au cerut ca biserica „Sfinții Trei Ierarhi” să treacă în subordinea Mitropoliei Basarabiei. De când s-a aflat decizia s-a iscat conflictul”, ne-a comunicat preotul, recomandându-ne să contactăm enoriașii.
La îndrumarea peotului, Ziarul de Gardă a contactat-o pe Galina Salinschi, enoriașă, dar și profesoară de istorie la Liceul Teoretic Costești. Aceasta ne-a comunicat că în susținerea propunerii ca biserica să treacă în subordinea Mitropoliei Basarabiei au fost adunate semnături de la enoriași. Enoriașa ne-a spus că după ce Mitropolia Moldovei a aflat de intenția preotului Grigore, s-a încercat a pune diferite obstacole pentru a-și schimba decizia.
„În satul Costești s-a construit o biserică nouă. Mai târziu enoriașii au venit cu propunerea că ar fi bine ca această parohie să treacă în subordinea Mitropoliei Basarabiei. În susținerea propunerii date, au fost acumulate și foarte multe semnături. Părintele Grigore ne-a susținut pe cei care am venit cu propunerea dată și a înaintat actele pentru a fi primit la Mitropolia Basarabiei.
Ulterior, după ce Mitropolia Moldovei a aflat de intenția preotului Grigore, s-a încercat a pune diferite obstacole. Obstacole au fost puse și celorlalți preoți care au încercat să treacă în subordinea Mitropoliei Basarabiei. S-a încercat prin diferite metode să-l convingă pe părinte în a se dezice de decizia luată”, ne-a comunicat Galina Salinschi.
„Preotul Grigore a avut discuții și cu ceilalți preoți din sat și au încercat să-l discrediteze chiar în ochii enoriașilor”
Potrivit profesoarei de istorie, în cadrul ședinței Consiliului Local Costești din 25 septembrie, curent, s-a pus în discuție subiectul dat. La ședință au fost prezenți și ceilalți preoți din sat. Aceștia au criticat dur decizia preotului Grigore.
„În cadrul ședinței Consiliului Primăriei, s-a pus în discuție acest subiect. La noi în sat sunt trei biserici, iar preoții de celelalte biserici l-au criticat foarte dur în cadrul ședinței pe părintele Grigore, că a luat o astfel de decizie. Consilierii locali nu au criticat intenția preotului. Cei mai supărați erau cei de la Mitropolia Moldovei, mai ales după ce s-a aflat că se dorește ca biserica dată să aibă statut de mănăstire.
Părintele Grigore a fost foarte dur criticat, a fost amenințat și s-a dorit dicreditarea acestuia. Acesta a avut discuții și cu ceilalți preoți din sat și au încercat să-l discrediteze chiar în ochii enoriașilor, precum că ar fi vorba de o sectă. Au fost spuse tare multe neadevăruri„, a susținut profesoara.
„Ne-a mai spus că ceilalți preoți vor pune peste tot acest decret pentru a-l discredita în fața localnicilor”
În momentul în care responsabilii de la Mitropolia Moldovei au înțeles că nu-l pot convinge pe părintele Grigore să rămână în subordinea lor, aceștia au emis decretul prin care l-a oprit pe părinte să mai oficieze slujbe.
„Părintele Grigore ere paroh și în satul Gangura. Acesta se aștepta ca va fi eliberat din funcție fiindcă în satul Gangura localnicii sunt mai mulți ruși și ucraineni. În Costești preotul a fost susținut de către localnici.
Ordinul emis de către Mitropolia Moldovei a fost adus în fața enoriașilor de către părintele Grigore la slujba de duminică. Acesta ne-a mai spus că ceilalți preoți vor pune peste tot acest decret pentru a-l discredita în fața localnicilor. Acest lucru a pus foarte multă presiune pe părinte”, ne-a spus enoriașa.
Galina Salinschi ne-a comunicat că în cadrul slujbei de duminică, 13 decembrie a luat luat cuvântul în calitate de profesoară de istorie. Aceasta a explicat enoriașilor că decizia de trecere a bisericii în subordinea Mitropoliei Basarabiei se bazează pe actul emis de Patriarhia Română în anul 1992.
„Noi ne bazăm pe actul Parohial emis de Patriarhia Română emis în anul 1992. Acolo este scris negru pe alb că preoții care trec la Patriarhia Română rămân preoți canonici și își păstrează toate distincțiile, iar enoriașii care trec la Mitropolia Basarabiei rămân credincioși binecuvântați. În acest sens, ordinul emis de Mitropolia Moldovei nu are nici valoare juridică și nici valoare canonică. Aceste lucruri au fost explicate enoriașilor în biserică”, a menționat enoriașa.
„Costeștenii au fost mereu în fruntea mișcării de renaștere națională. În Costești, foarte mulți se consideră români”
Enoriașa Galina Salinschi susține că decizia preotului Grigore i-a bucurat foarte multe pe localnicii din satul Costești, că au posibilitatea să revină la biserica „noastră strămășească”, la Biserică Ortodoxă Română.
„Oamenii înțeleg că în sat se va încerca manipularea opiniei publice, dar eu știu că, costeștenii au fost mereu în fruntea mișcării de renaștere națională, în Costești foarte mulți se consideră români. Foarte multă lume s-a bucurat de faptul că măcar un părinte a avut curajul să treacă la Mitropolia Basarabiei. Ne bucură faptul că avem posibilitatea să revenim la biserica noastră strămășească, la Biserică Ortodoxă Română. Dacă la celeltate biserici se va încerca în continuare să-l defaimeze pe părintele Grigore, acesta, consider eu, că avea și mai mulți susținători„, ne-a spus Galina Salinschi.
Pe 1 decembrie a fost semnat actul de înfiere de către Mitropolia Basarabiei a Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Costești, Ialoveni
Pe 1 decembrie a fost semnat actul de înfiere a Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” Costești, Ialoveni. Lăcașul sfânt a trecut în subordinea Mitropoliei Basarabiei. Totodată, a fost acceptat și statutul de mănăstire.
„Mănăstirea a început să funcționeze. Slujbele se fac în stil românesc. Prin această acțiune a triumfat adevărul istoric și dreptatea, iar acest lucru ne bucură extrem de mult. Noi îl vom susține mereu pe părintele Grigore, iar dacă va trebui, o să ieșim și în stradă”, ne-a mai spus profesoara.
„Eu ca profesoară de istorie le spun elevilor la lecții că noi suntem români. Atunci când merg acasă, părinții le spun însă că sunt moldoveni”
Profesoara ne-a mai mărturisit că la lecțiile de istorie, promovează în rândul elevilor că adevărata lor naționalitate este cea română. Totodată, enoriașii sunt bucuroși că acum în biserică se vorbește despre aceasta, fiindcă, cuvântul preotului are o valoare foarte mare în societate.
„Eu ca profesoară de istorie le spun elevilor la lecții că noi suntem români. Atunci când merg acasă, părinții le spun însă că sunt moldoveni. Acum mă bucură faptul că în biserică se spune că noi suntem români, iar cuvântul preotului are o valoare foarte mare.
Dacă mai multe biserici ar fi trecut în subordinerea Mitropoliei Basarabiei, așa cum a fost până în 1944, cred că recensămintele ar fi arătat altfel. Marea majoritate a cetățenilor R. Moldova s-ar fi indentificat ca români. Aceasta este cea mai frică a guvernanților și a Mitropoliei Moldovei că noi ne vom indentifica ca români„, a conchis profesoara de istorie, Galina Salinschi.
Ce spun reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove
Ziarul de Gardă a încercat să obțină o reacție de la reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și al Întregii Moldove. După mai multe apeluri la care nimeni nu a răspuns, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, Vadim Cheibaş, a revenit mai târziu cu un apel, în cadrul căreia jurnaliștii ZdG i-au explicat subiectul. Acesta a menționat că va reveni cu o reacție după ce va documenta subiectul. Cheibaș, însă, nu mai venit cu nicio reacție și nici nu a mai răspuns la apelurile insistente ale jurnaliștilor.
O reacție am obținut de la episcopul Ioan Moșneguțu. Reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și al Întregii Moldove dezmint informațiile precum că Mitropolia intimidează și amenință preoții.
„Noi dezmințim informațiile precum că Mitropolia Chișinăului și al Întregii Moldove intimidează și amenință. Mitropolia Moldovei este instituția centrală bisericească. În cazul dat, paroh-administrator al bisericii în construcție „Sfinții Trei Ierarhi” din satul Costești, Grigore Mereacre a săvârșit o încălcare. Acesta a aderat la o altă structură fără avizul nostru. Fiecare preot depune un jurământ că nu va adera la vreo altă structură canonică fără consimțământul nostru.
Cu regret constatăm că s-a încălcat acest jurământ Noi am avut tot respectul față de preotul Grigore Mereacre, regretăm că a părăsit structura noastră bisericească. Din acest motiv a fost luată decizia de al oprit în a oficia slujbe”, au susținut reprezentanții Mitropoliei.
Surse foto: Facebook