Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un minor de 14 ani…

Un minor de 14 ani a fugit în această noapte de la Institutul Mamei și Copilului, unde era internat în secția de reanimare. Este căutat de oamenii legii și la această oră

Foto: jc.md

Un băiat în vârstă de 14 ani care era internat la Institutul Mamei și Copilului(IMc) a fugit din secția de reanimare în această dimineață. Cazul a avut loc în jurul orelor 04.00-05.00. Informația a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu.

Potrivit reprezentanților IMC, minorul era internat în secția de reanimare pediatrică.

„Este vorba de un pacient în vârstă de 14 ani. Era internat în secția de reanimare pediatrică. În ultima zi, starea acestuia era mai bună și urma să fie transferat la secția obișnuită. Acesta a fugit în jurul orelor 04.00-05.00 dimineața. A fost alertată imediat poliția. Din câte se cunoște la moment, minorul nu este la prima abatere de acest gen„, ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al IMC.

Contactați de ZdG, reprezentanții Inspectoratului General de Poliție, ne-au comunicat că minorul este originar din raionul Orhei, iar până la moment nu a fost stabilit locul aflării acestuia. Totodată, ne-a mai fost comunicat că băiatul este crescut doar de mama sa, tatăl fiind decedat.

„Informația a fost inregistată la serviciul specializat 112, astăzi dimineața la ora 5.55, precum că minorul în vârsta de 14 ani, a părăsit instituția medicală, fără a informa pe nimeni din personalul medical. Acesta este de origine din r-nul Orhei, până la moment nu a fost stabilit locul aflării acestuia. Minorul nu este la prima abatere, anterior mai având astfel de tentative”, ne-au comunicat reprezentanții IGP.

Oamenii legii susțin că se întreprind măsurile necesare și serviciile abilitate sunt orientare pentru a depista locul aflării minorului.