Un grup de moldoveni, blocați în Belarus din cauza pandemei, revin la Chișinău
Material de pe Euroradio
Un grup de moldoveni, blocați în Belarus din cauza pandemiei COVID-19, se întorc la 17 aprilie de la Minsk la Chișinău. Aceștia vor reveni în R. Moldova la bordul unui autobuz care va treversa întreg teritoriul Ucrainei. Cursa este operată de compania „Beltransspetsavto”, gestionată de departamentul administrativ al președintelui din Belarus.
„Reprezentanții Ambasadei R. Moldova mi-a spus că s-au orientat către un comerciant privat, dar prețurile au fost atât de mari încât … Noi lucrăm pe baza tarifelor existente”, a menționat pentru Euroradio Andrey Panov, director adjunct al „Beltranspetsavto”. Cu alte cuvinte, cursa nu este una caritabilă.
Reprezentanții Ambasadei R. Moldova au declarat pentru Euroradio că toți pasagerii sunt cetățeni obișnuiți care au rămas blocați în Belarus în urma închiderii frontierelor.
Directorul adjunct al „Beltranspetsavto” mai precizează că aceasta este cea de-a doua cursă spre R. Moldova. Prima cursă a fost operată de un microbuz la bordul căreia au fost repatriați 14 moldoveni, iar ulterior din Chișinău au fost transportați la Minsk și 14 cetățeni din Belarus.
Prima cursă de la Minsk la Chișinău a fost însoțită pe teritoriul Ucrainei de echipajele poliției rutiere ucrainene: „În fiecare zonă, echipajele s-au schimbat, iar acestă însoțire a fost până la sfârșit. Au fost câteva probleme la granița cu Ucraina și până nu a intervenit Ministerul de Externe al Ucrainei, nimic nu s-a rezolvat. Eu însumi nu am fost acolo, dar totul s-a decis acolo la nivelul ambasadelor și ministerelor de externe”.
Microbuzul din Belarus a fost nevoit să intre în R. Moldova prin punctul de trecere al frontierei de lângă Odessa, astfel încât a trebuit să traverseze toată Ucraina.