Un deputat a solicitat revizuirea Hotărârii CC privind conceptul de „formalizare a majorității parlamentare”: atunci președintele era ales de Parlament, iar acum prin vot direct
Deputatul Oazu Nantoi a anunțat joi seară că a depus un demers la Curtea Constituțională (CC) prin care a solicitat să fie examinată posibilitatea revizuirii Hotărârii Curții Constituționale nr. 23 din 6 august 2020 în ceea ce privește conceptul de „formalizare a majorității parlamentare”.
În argumentarea solicitării făcute către Curtea Constituțională (CC), parlamentarul menționează că Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 29 decembrie 2015 prin care se introduce conceptul de „formalizare a majorității parlamentare” a fost adoptată ținându-se cont de faptul că, la acel moment, președintele R. Moldova era ales de către Parlament, însă, ulterior a fost schimbată modalitatea de alegere a șefului statului, astfel că preşedintele R. Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
În context, Nantoi susține că „obligativitatea propunerii pentru funcția de prim-ministru a candidatului desemnat de majoritatea parlamentară, impusă președintelui statului, este una anticonstituțională, deoarece ea îl privează univoc pe Președintele statului de dreptul de a desemna candidatul”.
„Prin urmare, lipsa sau existența „fracțiunilor”, „majorităților” în Parlament nu are, și nu poate avea vreo un impact asupra atribuțiilor Parlamentului și, respectiv, nu poate să se răsfrîngă asupra atribuțiilor Președintelui. Ceea ce înseamnă că constituirea majorităților, fracțiunilor, coalițiilor, dar și fenomenul traseismului politic în Parlament, nu pot avea drept urmare diminuarea atribuțiilor Președintelu”, menționează deputatul în demersul către CCC.
Textul integral al sesizării:
„Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Către Curtea Constituțională a Republicii Moldova
Onorată Curte,
Republica Moldova, timp de aproape treizeci de ani de la momentul obținerei independenței, trece printr-un proces sinuos de consolidare a statului de drept și democrației politice. Nu rareori s-a ajuns la situații cînd activitatea structurilor de stat a fost subordonată intereselor personale și de grup, pe cînd fenomenul corupției la nivel înalt compromite democrația politică și însăși proiectul statalității Republicii Moldova. Spre regret, s-a ajuns la situații cu derapaje grave de la normele constituționale în funcționarea structurilor de stat cu constatarea caracterului captiv al statului de către Parlament. Inclusiv, luptele pentru menținerea controlului ilegal asupra structurilor de stat au degradat pînă la situații, cînd factorul pretins politic s-a răsfrîns negativ asupra activității Curții Constituționale, sau a determinat modificări conjuncturiste în Constituția Republicii Moldova. În prezent, Republica Moldova se află într-o situație cînd cetățenii statului, prin participare la alegerile Președintelui statului, în luna noiembrie 2020, au demonstrat dorința lor ca Republica Moldova să revină în albia constituțională și s-au pronunțat pentru supremația legii în calitate de valoare supremă într-un stat de drept. Or, la moment este evident conflictul între așteptările cetățenilor Republicii Moldova și calitatea Parlamentului, ales în condițiile captivității statului.
Cert este că soluționarea acestei crize politice poate fi atinsă în condițiile respectării stricte a normelor și spiritului Constituției statului, fără ca conjunctura politică imediată să afecteze interpretarea raportului între atribuțiile constituționale ale Parlamentului și Președintelui statului. Onorată Curte! În calitatea mea de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dar și de cetățean în primul rînd, am încercat să supun unei analize critice mai multe prevederi din Constituția Republicii Moldova și am ajuns la următoarele concluzii:
1. Constituția RM a fost adoptată la 29 iulie 1994 și atribuțiile Președintelui statului, precum și procedura de desemnare a candidaților la funcția de Prim-ministru (art.98 p.1), au fost fixate în situația când Președintele statului era ales prin vot direct al cetățenilor;
2. În Constituție sunt fixate atribuțiile Parlamentului și Președintelui statului. Totodată, în Constituție nu există sintagma de „republică parlamentară”. Prin urmare, utilizarea termenului de „republica parlamentară” nu poate avea vreo un impact asupra interpretării atribuțiilor concrete ale Parlamentului și Președintelui statului, fixate în Constituție;
3. Art. 3 din Constituție stipulează: „Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate”. Or, noțiunea de ”stat de drept, democratic” este una complexă, bazată pe separarea și echilibrul atribuțiilor ramurilor puterii, desfășurarea regulată a alegerilor libere și corecte; prioritatea absolută ale drepturilor fundamentale ale omului; libertății mass media etc.;
4. Calitatea Parlamentului de ”organ reprezentativ suprem” nu implică monopolizarea calității de reprezentativitate de Parlament, în situația când: Art.2(1) ” Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie”. Prin urmare, Constituția Republicii Moldova stipulează univoc că Parlamentul nu deține monopolul asupra reprezentativității, – Parlamentul este organul reprezentativ suprem, dar nu singurul organ reprezentativ.
5. În plus, Constituția prevede procedee identice de alegere atît a Parlamentului (Art.61(1)), precum și a Președintelui statului (Art.78(1)), – ”prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat”. Totodată, nu există motive de a considera că Președintele statului, ales ”prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat”, este mai puțin responsabil în fața cetățenilor decît deputații din presupusa ”majoritate”, în situația cînd Art. 55, ”Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor” în egală măsură se referă la toți cetățenii statului;
6. Inclusiv, ”reprezentativitatea Parlamentului” nu poate fi una absolută, ținând cont de: a) rata de participare a cetățenilor la alegerile parlamentare; b) impactul pragului electoral, propriu pentru sistemul electoral proporțional aplicat la alegerile parlamentare în Republica Moldova , în urma existenței căruia nu toți concurenții electorali, susținuți de cetățeni, ajung în componența Parlamentului;c) fenomenul traseismului politic.
7. În condițiile cînd pluralismul politic nu poate fi restricționat, chiar și în cazul existenței pragului electoral (4%-6%) pentru sistemul electoral proporțional, sau desfășurarea alegerilor parlamentare în baza unui sistem electoral mixt, în componența Parlamentului pot ajunge un număr excesiv de mare (vezi cazul statului Israel, de exemplu) de partide și deputați independenți, fapt care face imposibilă identificarea univocă a candidatului la funcția de Prim-ministru prin ”voința exprimată de alegători” în cadrul alegerilor parlamentare;
8. În Art. 66 al Constituției sunt formulate atribuțiile de bază ale Parlamentului. Însă, în Constituție nu este menționată norma privind obligativitatea formării vreo unei majorități (fracțiuni) formalizate pentru exercitarea acestor atribuții. Inclusiv, aceasta se referă la Art.66 j), când Parlamentul ”alege şi numeşte persoane oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege”;
9. Lipsa acestei obligativități recurge univoc din Art.68 al Constituției din care rezultă că toți deputații, indiferent de opțiunile lor politice și modul de accedere în Parlament, sunt ”în serviciul poporului”, fără a fi fixate în Constituție careva situații, care i-ar obliga pe deputați să renunțe la acest angajament fundamental în urma structurării interne oficializate a Parlamentului. Conform Constituției, pentru exercitarea atribuțiilor de către Parlament este necesară doar ”majoritatea deputaților” (diferită pentru diferite cazuri – adoptarea legilor ordinare, organice, constitușionale, inclusiv formarea Guvernului), avându-se în vedere doar numărul aritmetic necesar de deputați, fără a li se cere instituirea ”majorităților” pe careva criterii;
10. Din Art.68 rezultă univoc că, indiferent de modul cum a fost ales deputatul (independent; pe lista de partid/bloc), nimeni și nimic nu poate să-l oblige să voteze într-un mod sau altul în afara de perceperea lui strict personală a angajamentului asumat de a fi ”în slujba poporului”. Respectiv, calitatea de membru a vreo unei fracțiuni/majorități nu poate determina renunțarea deputatului la acest angajament, și nu poate să-l oblige să renunțe la propria opțiune în ceea ce privește de a fi ”în serviciul poporului”, inclusiv în cazul votării componenței și Programului de activitate a Guvernului;
11. Din Art.68 din Constituție rezultă univoc că fiecare deputat ales în Parlament, în mod personal decide să-l susțină sau să-l respingă pe candidatul la funcția de Prim-ministru, propus de Președinte, fiind ”în serviciul poporului”. Dreptul la decizia lui personală nu poate fi subminat de nici un angajament ”pe orizontală” în raport cu ceilalți deputați aleși. Art. 68 din Constituție prevalează univoc asupra oricăror angajamente colective între deputații aleși, cum ar ”disciplina de partid”, ”doctrine politice”, ”fracțiuni”, ”coaliții”, ”majorități”, inclusiv asupra prevederilor Regulamentului Parlamentului (Legea Nr. 797, din 02-04-1996);
12. Prin urmare, lipsa sau existența ”fracțiunilor”, ”majorităților” în Parlament nu are, și nu poate avea vreo un impact asupra atribuțiilor Parlamentului și, respectiv, nu poate să se răsfrîngă asupra atribuțiilor Președintelui. Ceea ce înseamnă că constituirea majorităților, fracțiunilor, coalițiilor, dar și fenomenul traseismului politic în Parlament, nu pot avea drept urmare diminuarea atribuțiilor Președintelui, inclusiv a celor fixate în Art.98(1) al Constituției;
13. Obligativitatea propunerii pentru funcția de Prim-ministru a candidatului desemnat de majoritatea parlamentară, impusă Președintelui statului, este una anticonstituțională, deoarece ea îl privează univoc pe Președintele statului de dreptul de a desemna candidatul, prevăzut expres în Art.98 (1) din Constituția RM;
În acest caz candidatul la funcția de Prim-ministru va fi ”desemnat” de pretinsa majoritate parlamentară, care nu este prevăzută de Constituție și, respectiv, nu este prevăzut dreptul majorității de a ”desemna” candidatul la funcția de Prim-ministru, în detrimentul atribuțiilor Președintelui statului, formulate în Art.98 (1) din Constituție;
14. Noțiunea de ”consultare”, prevăzută în Art. 98 (1) din Constituție nu poate echivala cu ”subordonarea” obligătorie a Președintelui spectrului de opinii existent (la momentul efectuării consultărilor) în Parlament. Inclusiv, Constituția prevede univoc condițiile cînd Președintele statului poate (Art.88) dizolva Parlamentul – ”organul reprezentativ suprem”, în cazul imposibilităţii formării Guvernului prin votul deputaților aleși, toți fiind ”în serviciul” aceluiași popor;
15. Art.103 (2) din Constituție prevede încetarea mandatului Guvernului ”în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament”, pornind de la prevederile Art.68 din Constituție, și fără a cere instituționalizarea vreo unei majorități formalizate pentru demiterea lui;
16. Constituția nu îngrădește nici dreptul Parlamentului de a demite Guvernul în cazul cînd Guvernul a fost investit prin majoritatea voturilor deputaților din componență Parlamentului de aceiași legislatură. Ceea ce înseamnă că noțiunea de ”majoritate” a deputaților aleși este una conjuncturală (fără a atribui un sens negativ acestui termen), iar existența sau lipsa ei în Parlament nu poate avea un impact asupra atribuțiilor constituționale atît ale Parlamentului, precum și ale Președintelui statului;
17. Însăși Art. 103 (2) prezumă că noțiunea de ”majoritate” în Parlament ține de conjunctura politică, poate fi afectată de traseismul politic și este una univoc inferioară în raport cu prevederile Art.68 din Constituție. Noțiunea de ”majoritate” în Constituția Republicii Moldova presupune coincidența circumstanțială a perceperilor personale ale deputaților a angajamentului de a fi ”în slujba poporului” pentru fiecare din ei în parte;
18. Totodată, în Constituția Republicii Moldova nu există nici prevedrea univocă care l-ar obliga pe Președintele statului să propună formarea Guvernului președintelui (reprezentantului) partidului (blocului electoral), care în urma alegerilor parlamentare a acumulat majoritatea relativă de mandate în Parlament. Această obligativitate nu este prevăzută în Constituție nici pentru situațiile când un concurent electoral acumulează în urma alegerilor 51 sau mai multe mandate;
19. Votarea de către Parlament a componenței și programului de activitate a Guvernului, propuse de un candidat la funcția de Prim-ministru desemnat de Președintele statului, nu reduce rolul Parlamentului în exercitarea controlului din partea Parlamentului asupra executivului, și nu poate fi interpretată drept reducere a atribuțiilor Parlamentului prevăzute de Constituție;
20. Totodată, Constituția prevede univoc condițiile când Președintele statului poate (Art.88) dizolva Parlamentul – ”organul reprezentativ suprem”, în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, în pofida faptului că toți deputații aleși sun ”în slujba” aceluiași popor și sunt liberi în formarea oricăror ”majorități”.
Onorată Curte,
Având în vedere că prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 7 din 4 martie 2016, Republica Moldova a revenit la alegerea Președintelui Republicii Moldova prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat de către cetățeni, iar Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 29 decembrie 2015 prin care se introduce conceptul de „formalizare a majorității parlamentare” a fost adoptată ținându-se cont de faptul că, la acel moment, Președintele Republicii Moldova era ales de către Parlament,
În conformitate cu prevederile articolului 72 din Codul Jurisdicției Constituționale din 16 iunie 1995 și argumentele expuse mai sus, rog respectuos să fie examinată posibilitatea revizuirii Hotărârii Curții Constituționale nr. 23 din 6 august 2020 în ceea ce privește conceptul de ”formalizare a majorității parlamentare”.
Cu deosebit respect, Oazu NANTOI, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova”, este textul complet al sesizării depuse la CC de către deputat.
Premierul desemnat, Natalia Gavrilița, nu a primit joi, 11 februarie, votul de încredere al deputaților din Parlamentul de la Chișinău. Niciun deputat nu a votat pentru învestirea Cabinetului de miniștri. Potrivit Constituției, președinta R. Moldova, Maia Sandu, urma să desemneze, pentru a doua oară, un candidat la funcția de premier.
Potrivit Hotărârii Curții Constituționle (CC) din 6 august 2020, în cazul în care este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, președintele R. Moldova este obligat să desemneze candidatul înaintat de această majoritate pentru funcția de prim-ministru. În cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, preşedintele țăroo este obligat ca, după consultarea fracţiunilor parlamentare, să desemneze un candidat pentru funcţia de prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea sa.
În cazul în care președintele R. Moldova refuză să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru înaintat de majoritatea parlamentară formalizată, Constituția prevede suspendarea din funcție și demiterea președintelui R. Moldova.
Tot ieri, în timp ce premierul desemnat își prezenta în plenul Parlamentului programul de Guvernare, PSRM a înaintat propriul candidat la funcția de premier. Despre asta a anunțat președintele socialiștilor, Igor Dodon, care a declarat că Mariana Durleșteanu este candidatul propus de socialiști.
Chiar înainte ca să înceapă procedura de vot pentru susținerea Guvernului Gavrilița, președintele fracțiunii parlamentare a partidului Socialiștilor (PSRM), Corneliu Furculiță, a anunțat că 54 de deputați din Parlamentul de la Chișinău – PSRM, transfugii din Pentru Moldova, Partidul Șor și trei deputați independenți, au semnat pentru constituirea unei majorități parlamentare, pentru desemnarea candidatului PSRM la funcția de premier.
Ulterior, și Platforma DA a venit cu propriul candidat la funcția de premier, înaintându-l pe liderul Platformei, Andrei Năstase, la această funcție.
După ce Guvernul Gavrilița a obținut zero voturi în plen, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a chemat fracțiunile parlamentare la consultări.
În urma consultărilor, șefa statului a înaintat-o repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de prim-ministru, declarând că „există dubii că acele persoane care și-au pus semnătura pentru susținerea candidatului PSRM la funcția de premier și-ar fi exprimat voința în mod liber”.
