Un depozit al magazinelor „Merișor”, verificat de inspectorii ANSA după înregistrarea mai multor sesizări. „Controale nejustificate și abuzive”
Un depozit din Orhei al rețelei de magazine „Merișor”, unul dintre „proiectele” fostului partid Șor, care a fost declarat neconstituțional, a fost supus joi, 10 august, unui control de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Informația a fost confirmată pentru ZdG de către şeful Secției informare și comunicare cu consumatorii și mass-media din cadrul ANSA Sergiu Sîrghi.
Potrivit reprezentantului instituției de stat, controlul a fost efectuat în contextul a 11 sesizări înregistrate de Poliția din Orhei privind lipsa autorizațiilor, certificatelor de calitate și indicarea eronată a programului de activitate a magazinelor ambulante. Totuși, Sergiu Sîrghi a menționat că nu au fost aplicate sancțiuni deocamdată, pentru că analiza controlului nu au fost încă încheiată.
Acesta a mai spus că controalele asupra rețelei de magazine sunt efectuate în baza planului anual sau a sesizărilor înregistrate.
De cealaltă parte, într-un comunicat al rețelei de magazine „Merișor”, publicat de mai multe site-uri, se spune că „controalele nejustificate și abuzive asupra magazinelor sociale, din rețeaua „Merișor”, precum și hărțuirea angajaților cu anchete continuă de mai bine de o lună, la indicația actualei guvernări, care urmărește sistarea activității acestora”.
„Mai exact, patru inspectori ANSA, însoțiți de către cinci echipaje de polițiști, au dat buzna la depozitul magazinelor din Orhei, la ora 08:00 și i-au terorizat pe angajați cu diverse întrebări. De asemenea, au verificat mașinile destinate comerțului ambulant, precum și produsele alimentare și actele privind calitatea acestora”, se arată în comunicat.
Administrația magazinelor a mai menționat că, în prezent, ar fi sistată activitatea a aproximativ 20 de magazine.
„Proiectul magazinelor sociale Merișor” a fost lansat în 2015, la „inițiativa” fostului deputat fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare.
Magazinele sociale şi coruperea alegătorilor
Partidul „Şor” a fost acuzat în repetate rânduri că ar corupe alegătorii prin magazinele sociale Merişor, deschise în mai multe localităţi din ţară. Primele patru magazine au fost deschise în anul 2015, la Orhei. Aici pot face cumpărături doar pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi veteranii, care dispun de aşa-numitele „carduri sociale”, eliberate de Partidul ŞOR. ZdG a scris că pentru a intra în posesia acestor carduri, pensionarii trebuie mai întâi să se înregistreze, având asupra lor buletinul de identitate şi carnetul de pensionar, veteran sau persoană cu dizabilităţi.