Un copil de 15 ani din Fălești, care acum câteva zile a dispărut de acasă, găsit fără suflare pe marginea unui drum
Un copil de 15 ani originar dintr-o localitate din raionul Fălești a fost găsit miercuri, 30 septembrie, fără suflare pe marginea unui drum.
Copilul era dat dispărut de către autorități, după ce rudele au anunțat Poliția locală că băiatul a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
Potrivit Poliției, copilul a plecat de acasă vineri, 25 septembrie, însă rudele au anunțat despre dispariția baiatului abia marți, 29 septembrie.
Astfel, potrivit autorităților, după adresarea rudelor, polițiștii au demarat acțiunile de căutare, cu implicarea tuturor forțelor.
„În urmă măsurilor întreprinse de polițiștii din Fălești miercuri, 30 septembrie, aproximativ la ora 18:00 minorul a fost găsit decedat în adiacentul drumului dintre localitățile Catranîc și Glinjeni”, menționează Poliția R. Moldova.
Autoritățile anunță că Poliția investighează circumstanțele în care s-a întamplat totul și că urmează să fie efectuată expertiza medic-legală pentru a fi stabile cauzele exacte ale decesului.