Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un copil de 13 ani…

Un copil de 13 ani a decedat în urma unei traume la picior, provocată la școală: MEC și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului anunță că s-au autosesizat

Imagine simbol

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului au anunțat că s-au autosesizat în urma cazului copilului din comuna Bubuieci, în vârstă de 13 ani, care a decedat la Institutul Mamei și Copilului, unde a fost transportat în stare gravă, după ce a fost tratat inițial la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, în urma unei traume la picior.

MEC a comunicat marți, 4 martie, la o săptămână de la deces, că reprezentanții Ministerului s-au deplasat la fața locului și au discutat cu cadrele didactice de la instituția unde învăța elevul. Discuții ar urma să fie organizate, ulterior, și cu părinții și elevii, „imediat după revenirea acestora din vacanță, pentru o evaluare completă a situației”.

Potrivit autorităților, în cazul în care verificările vor confirma existența unor acte de bullying și lipsa unor măsuri adecvate din partea instituției, MEC va solicita fondatorului și Direcției generale educație aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute de legislația în vigoare. De asemenea, cazul va fi înaintat spre examinare Comisiei de Etică, iar, „dacă va fi necesar”, va fi propusă retragerea gradului managerial și didactic al persoanelor responsabile.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a făcut referire la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, potrivit căreia copilul are dreptul inerent la viață, iar statul are obligația de a asigura supraviețuirea și dezvoltarea acestuia.

„Fiecare copil are dreptul de a beneficia de cele mai bune condiții posibile pentru dezvoltarea și menținerea stării sale de sănătate fizică și mintală. Acest drept este garantat de art. 24 din Convenția ONU privind drepturile copilului și implică obligații clare pentru statele părți de a proteja, promova și asigura sănătatea tuturor copiilor.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 370/2023 cu privire la drepturile copilului, Statul asigură fiecărui copil dreptul de a beneficia de metode de profilaxie, de tratament și de recuperare la cele mai înalte standarde posibile pentru a atinge cea mai bună stare de sănătate, cu respectarea interesului superior al copilului, accesul prioritar al copiilor la asistența medicală de toate nivelurile fiind garantat de stat”, a transmis Avocatul poporului pentru drepturile copilului.

În data de 25 februarie, un copil de 13 ani, din comuna Bubuieci, a decedat la Institutul Mamei și Copilului, unde a fost adus în stare gravă. A ajuns la spital după ce a primit o traumă la picior în școală. Inițial, copilului de 13 ani i-a fost pus piciorul în ghips la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, unde a revenit peste două zile, întrucât băiatul acuza dureri. Câteva zile mai târziu a fost transferat la IMC în stare gravă, a scris realitatea.md.

Cazul se află în gestiunea Inspectoratului de Poliție Botanica, municipiul Chișinău. A fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii urmează să desfășoare investigații.