Principală  —  IMPORTANTE   —   Un cetățean moldovean, cu dublă…

Un cetățean moldovean, cu dublă cetățenie, a decedat în vama Albița: „Avea dureri în piept”. Detalii de la autoritățile române

Un bărbat cu dublă cetățenie, R. Moldova și România, a decedat miercuri seară, 5 august, în timp ce se afla în vama Albița, pe sensul de intrare în România.

Solicitați de către ZdG, reprezenții Poliției de Frontieră din România ne-au comunicat că miercuri seară, în jurul orei 22.15, poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au fost sesizaţi că un cetăţean care se afla pe sensul de intrare în ţară nu se simte bine, acuzând dureri în zona toracică.

Imediat coordonatorul grupei serviciu şi asistentele medicale din cadrul D.S.P. Vaslui care îşi desfăşoară activitatea în punct au identificat la aproximativ 100 metri înainte de zona de control o persoană de sex masculin, întinsă pe jos, în stare de inconştienţă.

Cadrele medicale au acordat primul ajutor prin masaj cardiac până la sosirea echipajului medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui – secţia Huşi.

Echipajul medical de pe ambulanţă a continuat acordarea primului ajutor, însă în jurul orei 23.30 a fost declarat decesul persoanei. Din verificările ulterioare s-a constatat că persoana avea dublă cetăţenie, română şi R. Moldova.

Până la sosirea lucrătorilor de poliţie din cadrul Institutului de Medicină Legală Vaslui a fost luată măsura izolării şi conservării locului, precum şi a identificării martorilor pentru cercetări.

Ajută-ne să rodim investigații!

E primăvară și trebuie iar să depunem declarația la fisc.
Vă încurajăm să redirecționați și în această primăvară (până pe 30 aprilie) cele 2% din impozitul pe venit către Asociația Media Guard! Treceți codul fiscal al organizației noastre - 1010620003744 (Asociația Media-Guard, parteneră ZdG), în căsuța M1 (secțiunea V, facultativă) din Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit – formularul CET 18.Transmiteți și altora, ca să reușim mai multe împreună!

Publicitate1