Un centru de refugiați din capitală, în carantină. Au fost depistate cinci cazuri de rujeolă
La un centru de refugiați ucraineni din capitală a fost depistat un focar de rujeolă. Anunțul a fost făcut luni, 18 martie, de către Vladimir Bolocan, șeful-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău. Acesta a menționat că au fost înregistrate cinci cazuri de rujeolă.
Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, Olesea Croitor, purtătoarea de cuvânt a ANSP, a precizat că în prezent cazurile sunt investigate în condiții de laborator.
„(…) Imediat ce vom avea confirmarea primelor cazuri o să revenim cu informații și detalii. Sunt investigații de laborator, nu putem să ieșim până nu avem rezultatele de laborator (…)”, a spus Olesea Croitor.
Vladimir Bolocan susține că în centrul de plasament de pe strada Testemițanu sunt plasate circa 150-160 de persoane, însă deocamdată este greu de stabilit cu exactitate câte dintre acestea sunt vaccinate. Totuși, autoritățile municipale spun că membrii unei familii, care au efectuat o deplasare în Germania, sunt vaccinate împotriva rujeolei.
„(…) În cadrul unui centru de refugiați de pe strada Nicolae Testeamițanu 6, joi au fost raportate trei cazuri de rujeolă în rândul refugiaților. În total în acel centru sunt plasați în jur de 150-160 de persoane, dintre care circa 65 sunt copii. Centrul este gestionat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (…). Vineri au mai fost depistate încă două cazuri. În total au fost depistate cinci cazuri de rujeolă. Din păcate, statutul cu privire la vaccinare nu putem să-l aflăm de la acele persoane refugiate, or nu dețin niciun act și nici nu doresc să comunice dacă au fost sau nu vaccinați.
În urma discuțiilor s-a depistat că doar o familie a fost vaccinată după ce a avut o deplasare în Germania, unde au fost obligată să fie vaccinată împotriva rujeolei. Au fost întreprinse măsuri de izolare, s-au limitat la minim interacțiunile dintre persoane din interiorul centrului cu cei din afară pentru un termen de 21 de zile de la ultimul caz de rujeolă depistat (…)”, a declarat Vladimir Bolocan.
Potrivit șefului-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, dacă în aceste 21 de zile vor mai fi depistate alte cazuri de rujeolă, termenul de carantină va fi prelungit.
Conform Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), tratament specific pentru rujeolă nu există, dar boala poate fi prevenită prin vaccinare.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în ultimele luni, se înregistrează o creștere semnificativă a cazurilor de rujeolă în regiunea europeană, îndeosebi în țările vecine. În România a fost declarată epidemie de rujeolă în decembrie 2023.