Un apeduct modern va asigura cu apă potabilă câteva localități din raionul Leova
Patru localități din raionul Leova vor beneficia în curând de apă potabilă la robinete. Chiar dacă majoritatea gospodăriilor din Filipeni, Romanovca și Cupcui, dar și din orășelul Iargara, au fântâni în curte sau în grădină, apa de aici este necalitativă și pune în pericol sănătatea oamenilor. Datorită unui proiect al Uniunii Europene (UE), în aceste localități și în orașul Leova va fi construit un sistem de apeduct modern cu o lungime totală de 99 de kilometri.
Când am ajuns la Filipeni, ploua mărunt și îndesat, însă pe străzile satului erau mulți oameni. Gropile mari din unele mahalale, craterele proaspăt săpate lângă porți și țevile noi instalate arătă că aici au loc lucrări de construcție a unui nou sistem de apeduct.
Cu toate că majoritatea locuitorilor din Filipeni au fântâni în curte, apa din ele nu e potabilă și poate fi folosită doar în scopuri casnice. Ion Sultan locuiește în partea de sus a satului, iar pe timp de secetă, găsește apă bună doar în pădure. „Eu trăiesc pe șes, iar aici situația cu apa este foarte complicată. Vara ne ducem la un izvor din pădure să luăm apă mai bună. Pentru că apa din fântână nici de udat nu-i bună, când fierbe în ceainic lasă piatră. Anul trecut am și făcut un experiment: am udat niște răsad de roșii cu apa din fântână, iar peste o perioadă, planta era parcă opărită. Nu e bună nici pentru plante, și nici pentru oameni”, povestește bărbatul.
Din cauza apei necalitative, crește morbiditatea de hepatite și ciroze
Primarul satului Filipeni Tudor Camerzan confirmă că apa din fântâni este necalitativă, iar în anul 2018 în școala din localitate au fost înregistrate 12 cazuri de hepatită virală A, copiii fiind internați în spital. După analizele preluate din alimentele și apa consumate de copii s-a constatat că apa era infectată. „Până acum, alocam în fiecare an bani din bugetul local pentru procurarea soluțiilor de dezinfecție care erau repartizate sătenilor să le pună în fântâni pentru a curăți apa. După ce vom da în exploatare apeductul, toate cele 690 de gospodării din Filipeni vor avea apă potabilă, iar asta va fi o mare realizare pentru noi”, spune alesul local.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în raionul Leova se înregistrează o creștere a numărului de persoane diagnosticate cu hepatite cronice și ciroze hepatice, boli digestive cauzate inclusiv de consumul frecvent al apei necalitative. În anul 2018 în acest raion au fost înregistrate 213 de îmbolnăviri raportate la 100 de mii de locuitori, iar în 2019 acest indicator a fost deja de 226 de persoane.
Costurile totale pentru construcția sistemului de apeduct constituie 25 de milioane 203 mii de lei. Localnicii vor contribuie cu câte 2070 de lei de gospodărie, iar fiecare agent economic va achita câte 5910 de lei. Diferența va fi acoperită de proiectul UE și de APL. Deoarece râul Prut este în proximitatea localității, apa va fi pompată din râu, filtrată și tratată într-o stație modernă conform celor mai înalte standarde de calitate.
Prima reacție: „Am fântână, nu-mi trebuie apeduct”
Lidia Cara, membră a Consiliului local de cetățeni, este cea care a mers de la poartă la poartă să-i convingă pe consăteni să contribuie cu bani la construcția apeductului. Însă locuitorii din Filipeni cu greu s-au lăsat convinși: „Prima reacție a fost: am fântână, nu-mi trebuie apeduct! Am avut multe discuții și le-am argumentat că, după mai multe analize prelevate, apa din fântânile noastre nu poate fi consumată și riscăm să ne îmbolnăvim cu toții. Greu, dar au înțeles, iar acum 90 la sută dintre săteni au contribuit cu bani”.
Mătușa Vasilisa Gangan are 79 de ani și își dorește foarte mult să aibă apă potabilă la robinetul din curte. Ea povestește că toată viața a cărat apă cu găleata, iar vara, pe timp de secetă, mereu trebuia să economisească apa. „Acum mi-au făcut „dogovor” (n.r. – contract). Doar să pună aceste țevi la mai mulți oameni și vom avea apă bună”, spune bătrâna, bucuroasă că se va putea bucura și ea de condiții mai bune.
Apă de calitate pentru 10 mii de oameni
Datorită proiectului de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud și de proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” (MSPL), apa potabilă va fi adusă și în orașul Iargara, dar și în satele Romanovca și Cupcui din același raion Leova Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Potrivit ADR Sud, costul total al lucrărilor prevăzute în acest proiect este de peste 91 de milioane de lei, iar circa 10 milioane de lei din această sumă vor fi acoperiți din contribuția oamenilor.
După construcția noului sistem de apeduct, 10620 de locuitori din Iargara, Filipeni, Romanovca şi Cupcui vor beneficia de apă de calitate, astfel condițiile de trai ale acestor oameni se vor îmbunătăți, iar sănătatea lor va fi mai protejată.
Lilia Zaharia
Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și comunicare și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API). Conținutul articolului aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea UE sau GIZ. Pentru detalii – www.eu4civilsociety.md