Un adolescent, împușcat pe o stradă de la Botanica. Atacatorul, reținut și cercetat pentru tentativă de omor
Un adolescent de 17 ani a fost împușcat joi dimineață pe o stradă din sectorul Botanica al Capitalei. Atacatorul indentificat de Poliție, un bărbat în vârstă de 32 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru tentativă de omor.
Potrivit Poliției Capitalei, oamenii legii au fost informați în această dimineață despre faptul că pe o stradă din sectorul Botanica se aud îmușcături.
Ajunși la fața locului, agenții de poliție au descoperit acolo un tânăr împușcat care, imediat, a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Responsabilii din cadrul Poliției Capitalei anunță că în urma unor cercetări a fost identificat atacatorul. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani, care deține legal arma din care a efectuat împușcătură. Individul a fost reținut de către autorități pentru 72 de ore și se află în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție a mun. Chișinău. El este cercetat pentru tentativă de omor
Acum, ofițerii de investigație și urmărire penală întreprind toate acțiunile procesual penale în stabilirea tuturor circumstanțelor.