Un actor de 32 de ani, găsit mort într-un apartament din Chișinău. Detalii din anchetă
Un tânăr de 32 de ani a fost găsit mort, pe 22 ianuarie 2023, într-un apartament pe strada Mihail Kogălniceanu din Chișinău. Potrivit surselor Ziarului de Gardă, este vorba despre actorul Ștefan Bouroșu. Despre decesul actorului a anunțat colega acestuia, actrița Olesea Sveclă.
Surse din cadrul organelor de drept au declarat pentru ZdG că trupul neînsuflețit al tânărului a fost descoperit de specialiștii Inspectoratului General pentru Situații Excepționale (IGSU), care au fost solicitați de tatăl tânărului pentru a debloca ușa apartamentului. Tânărul nu ar fi răspuns de câteva zile la apelurile tatălui.
Ulterior, la fața locului s-au deplasat polițiștii și medicul legist. Oamenii legii au stabilit că tânărul a fost găsit zăcând fără suflare și susțin că acesta ar fi murit sufocat.
Prima ipoteză examinată de poliție este suicidul. Acesta nu a lăsat un bilețel de adio, dar în telefonul său oamenii legii au găsit mai multe mesaje care arătau că acesta ar fi fost într-o stare deprimantă.
Oamenii legii au mai constatat că ușa și geamurile apartamentului, în care tânărul actor locuia în chirie, ar fi fost încuiate din interior. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
După ce a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Ștefan Bouroșu a activat la Teatrul Național Eugene Ionesco (TEI). A interpretat roluri în spectacolele „Oscar și tanti Roz”, „Iosif și amanta sa”, „Chirița în provincie” și altele.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
În prezent, în R. Moldova activează 40 de Centre comunitare de sănătate mintală. Centrele oferă servicii consultative multidisciplinare în domeniul sănătății mintale și organizează activități instructiv-metodice de promovare a deprinderilor de viață sănătoase pentru diverse grupuri țintă (adolescenți și tineri, specialiști, părinți, alți membri ai comunității). Acestea sunt situate în incinta sau foarte aproape de centrele de sănătate (policlinici):
1. CCSM ANENII NOI – adresa: or. Anenii Noi, str. Uzinelor, 30/1; telefon: 0265 21274;
email: [email protected], Facebook: ccsm.aneniinoi
2. CCSM BASARABEASCA – adresa: or. Basarabeasca, str. Muncii, 55; telefon: 0297 20525;
email: [email protected]; Facebook: https://www.facebook.com/ccsm.basarabeasca.9
3. CCSM BRICENI – adresa: or. Briceni, str. Mihai Eminescu, 48; telefon: 0247 23685;
email: [email protected], Facebook: Ccsm Briceni
4. CCSM BĂLȚI – adresa: mun. Bălți, str. Decebal 101V; telefon: 0231 71011;
email: [email protected]; Facebook: Centrul comunitar de sănătate mintală Bălți
5. CCSM CAHUL – adresa: mun. Cahul, str. Ștefan cel Mare, 27; telefon: 0299 32709;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Cahul
6. CCSM CANTEMIR – adresa: or. Cantemir, str. N. Testemițanu, 22; telefon: 0273 22462;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Cantemir
7. CCSM CĂLĂRAȘI – adresa: or. Călărași, str. Bojole, 1; telefon: 0244 27015;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Călărași
8. CCSM CĂUȘENI – adresa: or. Căușeni, str. Ana și Alexandru, 14; telefon: 0243 26847;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Căușeni
9. CCSM CIMIȘLIA – adresa: or. Cimișlia, str. Alexandru cel Bun 135A; telefon: 0241 26783;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Cimișlia;
10. CCSM CRIULENI – adresa: or. Criuleni, str. Ștefan cel Mare 1; telefon: 0248 25027;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Criuleni
11. CCSM COMRAT – adresa: or. Comrat, str. Victoriei 46; telefon: 0298 22855;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Comrat
12. CCSM CEADÎR-LUNGA – adresa: or. Ceadîr-Lunga, str. Miciurin 2; telefon: 0291 24031;
email: [email protected];
13. CCSM DONDUȘENI – adresa: or. Dondușeni, str. Mihai Eminescu, 26/1; telefon: 0251 21344;
email: [email protected];
14. CCSM DROCHIA – adresa: or. Drochia, str. N. Testemițanu, 4/1; telefon: 0252 26808; 0676 52999;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Drochia
15. CCSM EDINEȚ – adresa: or. Edineț, str. Independenței, 81; telefon: 0246 24967;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Edineț
16. CCSM FĂLEȘTI – adresa: or. Fălești, str. Ștefan cel Mare, 36; telefon: 0259 92717;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Fălești
17. CCSM FLOREȘTI – adresa: or. Florești, str. Ștefan cel Mare, 37; telefon: 0250 25447;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Florești
18. CCSM GLODENI – adresa: or. Glodeni, str. Tricolorului, 2; telefon: 0249 22881;
email: [email protected];
19. CCSM HÎNCEȘTI – adresa: or. Hîncești, str. Mihalcea Hîncu, 153; telefon: 0269 23447;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Hîncești;
20. CCSM IALOVENI – adresa: or. Ialoveni, str. Alexandru cel Bun, 7; telefon: 0268 27550;
email: [email protected]; Facebook: CCSM Ialoveni;
21. CCSM LEOVA – adresa: or. Leova, str. Ștefan cel Mare și Sfânt, 63; telefon: 0263 23248, 0263 24563;
email: [email protected];
22. CCSM NISPORENI – adresa: or. Nisporeni, str. Toma Ciorbă, 40; telefon: 0264 23472;
email: [email protected];
23. CCSM OCNIȚA – adresa: or. Ocnița, str. Independenței, 64; telefon: 0271 23425;
email: [email protected];
24. CCSM ORHEI – adresa: or. Orhei, str. Negruzzi, 85; telefon: 0235 21457;
email: [email protected]; Facebook: @CCSM Orhei;
25. CCSM REZINA – adresa: or. Rezina, str. A. Șciusev, 5; telefon: 0254 21778;
email: [email protected];
26. CCSM RÎȘCANI – adresa: or. Rîșcani, str. Independenței, 59; telefon: 0256 21360;
email: [email protected];
27. CCSM SÎNGEREI – adresa: or. Sîngerei, str. N. Testemițanu, 11; telefon: 0262 84450;
email: [email protected];
28. CCSM SOROCA – adresa: or. Soroca, str. M. Eminescu, 16; telefon: 0230 21135;
email: [email protected]; Facebook: @CCSM Soroca;
29. CCSM STRĂȘENI – adresa: or. Strășeni, str. Ștefan cel Mare, 105; telefon: 0237 22353;
email: [email protected]; Facebook: @Centrul Comunitar de Sănătate Mintală Strășeni;
30. CCSM ȘOLDĂNEȘTI – adresa: or. Șoldănești, str. N. Testemițanu, 11; telefon: 027225055, 027222334;
email: [email protected];
31. CCSM ȘTEFAN VODĂ – adresa: or. Ștefan Vodă, str. N. Testemițanu, 2; telefon: 0242 22476;
email: [email protected];
32. CCSM TARACLIA – adresa: or. Taraclia, str. Kotovski, 2; telefon: 0294 23252;
email: [email protected];
33. CCSM TELENEȘTI – adresa: or. Telenești, str. Ștefan cel Mare, 5; telefon: 0258 22164;
email: [email protected];
34. CCSM UNGHENI – adresa: or. Ungheni, str. Romană, 27; telefon: 0236 23309;
email: [email protected];
35. CCSM VULCĂNEȘTI – adresa: or. Vulcănești, str. Plotnicov, 59; telefon: 0293 21946
email: [email protected];
36. CCSM BOTANICA (CHIȘINĂU) – adresa: mun. Chișinău, str. Independenței 28/1; telefon: 022 929788;
email: [email protected]; site: www.psi.md; Facebook: Centrul Comunitar de Sănătate Mintală Botanica;
37. CCSM BUIUCANI (CHIȘINĂU) – adresa: mun. Chișinău, str. Ion Creangă 24; telefon: 022 741738;
email: [email protected]; Facebook: @CCSM Buiucani;
38. CCSM CENTRU (CHIȘINĂU) – adresa: mun. Chișinău, str. V. Dokuceaev 11a; telefon: 022 731440;
email: [email protected]; Facebook: @Centrul comunitar de sănătate mintală Centru;
39. CCSM CIOCANA (CHIȘINĂU) – adresa: mun. Chișinău, str. Uzinelor 23; telefon: 022 477253;
email: [email protected];
40. CCSM RÎȘCANI (CHIȘINĂU) – adresa: mun. Chișinău, str. Socoleni 19; telefon: 022 464965;
email: [email protected].