Un accident rutier cu implicarea unui microbuz înmatriculat în R. Moldova s-a produs la Iași. Detalii de la MAE

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au venit luni, 17 februarie, cu mai multe detalii privind accidentul rutier care s-a produs duminică dimineață, 16 februarie, pe traseul DN 24, între localitățile Sculeni și Iași, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în R. Moldova.
Coliziunea dintre un microbuzul înmatriculat în R. Moldova și un autoturism din România a avut loc aproximativ la ora 9:30, în apropierea localităților Vulturi și Popricani. În microbuz, potrivit unui comunicat al MAE, se aflau șase cetățeni moldoveni.
„Microbuzul a luat foc, iar pasagerii au fost evacuați. Două persoane au suferit traumatisme minore, una fiind îngrijită la fața locului, iar o altă persoană a fost transportată la spitalul de urgență din Iași. Din autoturismul românesc, un pasager a fost transportat la spital.
Ceilalți pasageri din microbuzul moldovenesc au continuat călătoria cu un alt microbuz care venea din spate. Consulatul General (CG) la Iași este în contact cu spitalul, cu victimele și cu autoritățile locale, acordând toată asistența necesară cetățenilor moldoveni afectați de incident. MAE continuă să monitorizeze situația și să ofere asistența necesară”, se arată în comunicat.
Poliția din România investighează cauzele accidentului rutier.
Duminică, 16 februarie, presa română a scris că pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU Iași) au intervenit la un accident rutier urmat de un incendiu, produs pe DN 24, în localitatea Vulturi, comuna Popricani, în care au fost implicate un microbuz și un autoturism. În urma incidentului, două persoane au suferit răni, dar nu au fost necesare manevre de descarcerare, fiind conștiente.
Impactul a provocat un incendiu la compartimentul motor al microbuzului.