Președintele Federației Moldovenești de Fotbal și-a dat demisia
La trei săptămâni după ce Ziarul de Gardă a publicat investigația „Șefi pe viață la FMF: Afacerea „Fotbalul”, șeful Federației Moldovenești de Fotbal, Pavel Cebanu, și-a dat demisia. Cebanu s-a aflat în fruntea Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) timp de 22 ani, începând cu anul 1997.
Într-o adresare publicată pe site-ul oficial al FMF, Cebanu menționează că nu este vorba despre o decizie spontană, ci una luată cu doi ani în urmă.
„Doi ani în urmă, înaintea ultimului Congres al FMF de dare de seamă și alegeri am avut intenția să mă retrag, dar adresările insistente și susținerea deplină a membrilor Federației m-au făcut să accept să mai continui. Nu doream să-i dezamăgesc pe toți cei care au avut încredere în mine și în proiectele care urmau să fie realizate. Atunci am spus membrilor Comitetului Executiv că voi continua încă doi ani pentru a asigura începutul unor proiecte, care erau în programul nostru de activitate și apoi voi lua o decizie”, se arată în adresarea lui Cebanu, care încheie prin a spune că „nu este o decizie ușoară, dar este decizia sa personală”.
La începutul lunii aprilie, curent, ZdG a publicat investigația „Șefi pe viață la FMF: Afacerea „Fotbalul”, care scoate la iveală conexiunile dintre cei care s-au aflat pe parcursul anilor în fruntea fotbalului moldovenesc, afacerile prospere pe care le-au fondat și averile de milioane pe care le-au agonisit, inclusiv prin intermediul fotbalului.
Pavel Cebanu a devenit președinte al FMF în 1997. A fost fotbalist la echipa Nistru Chișinău (în prezent Zimbru Chișinău), pentru care a evoluat în anii 1972-1986, iar ulterior a devenit antrenor. În 2004, a fost desemnat de către Asociația de Istorie și Statistică Fotbalistică din Moldova cel mai bun fotbalist din istoria fotbalului autohton.
A câștigat, uneori fără concurență, alteori după un șir de acuzații, rând pe rând, de cinci ori, alegerile pentru șefia FMF, menținându-se la putere timp de 22 de ani. A fost decorat cu Ordinul Gloria Muncii în anul 2000 și cu Ordinul Republicii în 2015, pe care l-a primit din mâinile președintelui microbist Nicolae Timofti.
În cei 22 de ani de șefie, Pavel Cebanu și-a construit în jurul său o adevărată fortăreață de oameni devotați, propulsați în funcții cheie la Federație. Cu unii dintre ei, familia sa s-a lansat și în afaceri.