ULTIMA ORĂ! Natalia Moloșag, aleasă de Parlament, în funcția de Avocat al Poporului
Natalia Moloșag a fost numită în funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile omului, pe un termen de 7 ani. Pentru candidatura Nataliei Moloșag au votat 57 de deputați.
Noul Avocat al Poporului, Natalia Moloșag, a depus jurământul în fața deputaților.
Avocata Moloșag a fost acuzată de opoziție că s-ar afla în conflict de interese cu președinta R. Moldova întrucât în 2020, Moloșag, în calitate de avocată, a reprezentat în instanță interesele Maiei Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de atunci la prezidențiale și actuala președintă aleasă a R. Moldova.
Acuzațiile i-au fost aduse de deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) Vasile Bolea.
„Acesta este onorariul pentru că ați reprezentat-o pe președintă în instanță? Spuneți-ne în ce relații sunteți?”, a declarat Vasile Bolea.
În replică, Natalia Moloșag a menționat că „se află, de fapt, în conflict de interese cu deputatul socialist Vasile Bolea întrucât ea a făcut parte din Comisia care i-a refuzat lui Bolea eliberarea licenței de avocat”.
„Am fost avocata candidatei Maia Sandu, am reprezentat interesele ei, i-am apărat onoare, reputația contestând în instanța de judecată avându-l ca pârât pe președintele de atunci Igor Dodon. Am contestat în judecată hotărârile CEC. Sunt mândră că am reprezentat concurentul electoral Maia Sandu. Eu am venit în avocatură în 2006 nu cu venirea candidatei Maia Sandu.
Nu mă aflu nici într-o calitate de rudenie, dacă asta a fost întrebarea, nici cu secretara de stat a Ministerului Justiției și nici cu nimeni din această sală. (…) Vreau să spun că mai mult mă aflu în conflict de interese cu dvs. pentru că am făcut parte din Comisia de licențiere când dvs. ați aplicat să vă luați licența de avocat și ați primit un refuz.
La fel, mă aflu într-un conflict de interese cu un alt deputat din această sală care mi-a fost coleg 5 ani la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, unde împreună am învățat istoria românilor”, a menționat Moloșag.
Natalia Moloșag este de profesie avocată. În 2015, aceasta a fost aleasă în funcția de Decan al Baroului Chișinău. Atunci, pentru ea au votat 283 de avocați. Ulterior, la 22 decembrie 2015, Adunarea Generală Extraordinară a Baroului Chişinău a revocat-o din funcție pe Natalia Moloșag, decanul Baroului Chișinău.
În 2020, Natalia Moloșag a reprezentat în instanță interesele Maiei Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de atunci la prezidențiale și actuala președintă a R. Moldova.
CV-ul Nataliei Moloșag:
Proiectul de hotărâre a fost aprobat de Parlament cu 57 de voturi:
La 22 septembrie, Comisia specială pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului i-a selectat pe Andrei Brighidin și Natalia Moloșag la funcția de avocat al poporului. Detalii aici.
La 18 septembrie, comisia specială pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului (Ombudsman) a publicat lista celor nouă persoane admise la proba de interviu. Detalii aici.
La data de 4 februarie 2021, Parlamentul R. Moldova a adoptat Hotărîrea nr. 4 privind încetarea mandatului Avocatului Poporului înainte de termen și a declarat vacantă funcția de Avocat al Poporului (Ombudsman), urmare a decesului lui Mihail Cotorobai. Ulterior, deputații au propus și votat un proiect care prevede ca până la numirea de către Parlament a unui nou avocat al poporului, Maia Bănărescu, avocat al poporului pentru drepturile copilului, va îndeplini atribuțiile funcției.