ULTIMA ORĂ Guvernul propune Parlamentului prelungirea stării de urgență: „Este de așteptat ca, pe parcursul sezonului rece, forțele armate ruse să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene”
Cabinetul de miniștri va propune Parlamentului prelungirea stării de urgență cu 30 de zile, începând cu data de 1 decembrie 2023. Conform autorităților, „dinamica situației de securitate regională din ultimele luni și incertitudinile privind evoluțiile ulterioare ale războiului dus de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei constituie circumstanțe ale păstrării riscurilor cu nivel înalt de impact care pot afecta și R. Moldova”.
„(…) Este de așteptat ca, pe parcursul sezonului rece, cu o probabilitate înaltă, forțele armate ruse (FAR) să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, iar în acest moment este sesizată o tendință de intensificare a atacurilor FAR cu drone. Potențialele atacuri asupra infrastructurii energetice ar putea avea repercusiuni asupra livrărilor de energie electrică în R. Moldova, în condițiile necesității utilizării rețelelor ucrainene pentru import de electricitate prin rețeaua ENTSO-E și infrastructura de la Cuciurgan (…)”, se spune în proiectul de hotărâre aprobat de Guvern.
Conform Executivului, pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) va emite dispoziții cu caracter obligatoriu şi executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale şi locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum şi pentru cetățeni şi alte persoane aflate pe teritoriul R. Moldova.
Ultima dată, starea de urgență a fost prelungită de Parlament în luna septembrie 2023.
Starea de urgență pe întreg teritoriul țării a fost declarată de către Parlament pe 24 februarie 2022, la propunerea Guvernului R. Moldova, „pentru a permite luarea deciziilor prompte și gestionarea eficientă a riscurilor și amenințărilor care pot apărea”.