ULTIMA ORĂ 36 de cetățeni moldoveni din Fâșia Gaza au fost evacuați. Președinta Maia Sandu: „Sunt în siguranță”
Președinta Maia Sandu anunță marți seară, 7 noiembrie, că 36 de cetățeni moldoveni din Fâșia Gaza au fost evacuați și sunt în siguranță. Potrivit șefei statului, anunțul vine după „o perioadă plină de incertitudine și negocieri”.
„(…) Cetățenii noștri au traversat astăzi punctul de trecere a frontierei de la Rafah și acum se îndreaptă către Cairo. Sunt recunoscătoare tuturor celor care au lucrat fără odihnă la acest proces complex de evacuare: angajații ambasadelor noastre din Israel și Turcia, ultima acreditată prin cumul în Egipt, echipa Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, colegii din celelalte instituții implicate, precum și partenerii noștri strategici, România, Ucraina și Statele Unite ale Americii. Grație acestui efort comun, cetățenii noștri sunt în siguranță.
Acum ei sunt în grija funcționarului consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene care i-a preluat la punctul de trecere. Li se asigură tot sprijinul necesar, inclusiv asistența consulară și organizarea etapei următoare a călătoriei lor spre R. Moldova (…)”, a spus Maia Sandu într-o postare pe Facebook.
Conform președintei Sandu, din Cairo cetăţenii moldoveni vor fi transportați la București, împreună cu cetățenii români, cu o cursă aeriană specială organizată de Ministerul Afacerilor Externe din România, iar ulterior preluați cu un autocar pus la dispoziție de autorități.
Marți, 7 noiembrie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a anunțat că a primit acceptul de la autoritățile israeliene și cele egiptene privind evacuarea cetățenilor moldoveni din Fâșia Gaza, prin punctul de trecere Rafah.
Anterior, 50 de cetățeni moldoveni aflați în Fâșia Gaza au depus cereri de asistență și eventuală evacuare.
În primele ore ale zilei de miercuri, 1 noiembrie, ministrul britanic de Externe James Cleverly a declarat că este „probabil” ca punctul de trecere Rafah să se deschidă astăzi, pentru un prim grup de cetățeni străini. Ulterior, BBC a scris că punctul de trecere s-a deschis, iar în partea din Gaza oamenii se îmbulzesc să treacă.
După ce Qatar a negociat un acord pentru a permite unor persoane să iasă din Gaza, în coordonare cu SUA, Egiptul a deschis porțile. Prioritate au cetățeni străini din Fâșia Gaza, care au nevoie de îngrijiri medicale.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene din R. Moldova a precizat că, în Fâșia Gaza, se află peste 7 000 de cetățeni străini, iar evacuarea acestora se va desfășura gradual.