Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Trei decese și 92 de…

Trei decese și 92 de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19, confirmate în ultimele 24 de ore

Foto-simbol

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) anunță că miercuri, 23 iunie, alte 92 cazuri noi de infectare cu COVID-19 și trei decese au fost confirmate în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, două sunt de import: 2 – Rusia.

Numărul total de teste efectuate – 5.323, dintre care 1.258 – teste Rapid – Antigen.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 256.324. Din numărul total de cazuri, niciunul nu e în rândul lucrătorilor medicali.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 151 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 41 în stare extrem de gravă (8 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 62 persoane au fost vindecate. În total, 249.312 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 646 persoane, iar 15.653 sunt sub supraveghere la domiciliu.

MSMPS anunță înregistrarea altor trei decese provocate de COVID-19:

Deces 6.176: Femeie de 65 de ani din mun. Bălți, internată în SC. Bălți. Comorbidități: pielonifrită cronică, hepatită.

Deces 6.177: Bărbat de 74 de ani din r. Telenești, internat în IMSP IMU. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiopatie mixtă, fibrilație atrială, obezitate.

Deces 6.178: Femeie de 86 de ani din regiunea transnistreană. Comorbidități: cardiopatie, obezitate.