Termoelectrica recomandă administratorilor să regleze temperatura în blocuri, „pentru a nu admite un supraconsum de energie termică”
Societatea pe acțiuni Termoelectrica a făcut marți, 3 ianuarie, apel către administratorii de bloc să asigure reglarea temperaturii în blocurile locative, „pentru confortul termic al locatarilor și neadmiterea unui supraconsum de energie termică”, în contextul prognozelor meteorologice ce indică temperaturi ale aerului de până la 12 °C, în timpul zilei.
„Termoelectrica S.A. monitorizează graficul de temperaturi a agentului termic livrat de la sursa de producere, în strictă conformitate cu Regulamentul privind indicatorii de calitate. În același timp reglarea necesită și poate fi efectuată și la branșamentul blocului”, se arată într-un comunicat al întreprinderii.
Termoelectrica recomandă locatarilor, care observă caloriferele supraîncălzite, să solicite intervenția gestionarului fondului locativ sau, după caz, suportul angajaților Termoelectrica, pentru ajustarea consumului de energie termică, utilizând următoarele moduri:
- Contactele Gestionarilor: https://consumator.termoelectrica.md/contacte-gestionari-fondul-locativ/
- Centrul de apel – 1300; 022447-447
Sediile teritoriale:
- Secția Rețele Termice Ciocana – 022 335 132
- Secția Rețele Termice Centru – 022 274 098
- Secția Rețele Termice Râșcani – 022 442 365
- Secția Rețele Termice Botanica – 022 779 411
- Secția Rețele Termice Buiucani – 022 751 529
Termoelectrica S.A. menționează că furnizează energie termică, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, până la branșamentul blocului locativ, reglarea consumului de energie termică în sistemul intern al blocului fiind în gestiunea administratorului de bloc.
Pentru miercuri, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) din R. Moldova a anunțat că temperatura maximă a zilei se va încadra între +5 și +10ºC, iar temperatura minimă a aerului noaptea va oscila între 0 și +5ºC.
Prognoza SHS pentru următoarele zile: