Termoelectrica inițiază procedura de achiziționare, prin negocieri directe, a păcurii
Termoelectrica S.A. anunță luni, 3 octombrie, că a inițiat procedura de achiziționare, prin negocieri directe, a păcurii focar M-100 sau echivalentul acesteia, în cantitate de până la 154 mii de tone.
În acest sens, Termoelectrica S.A. invită agenții economici să participe la procedura de achiziție anunțată.
„Achiziția urmează a fi desfășurată urmare a executării Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 37, din data de 15 septembrie curent. Negocierile directe se vor desfășura joi, 6 octombrie, ora 10.00, sediul Termoelectrica S.A. din strada Tudor Vladimirescu, 6, cu participarea în calitate de membri ai grupului de lucru reprezentanți ai societății civile și specialiști în domeniul energetic. Invitația de participare este publicată pe site-ul www.termoelectrica.md, compartimentul „Achiziții, licitații și locațiuni” și în Monitorul Oficial nr. 298-304, din data de 30 septembrie 2022”, precizează responsabilii din cadrul Termoelectrica.
În scopul asigurării necesarului de păcură pentru perioada rece a anului, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis, pe 15 septembrie, că SA „Termoelectrica” va achiziționa, prin negocieri directe, și va semna contracte de vânzare-cumpărare a păcurii, în cantitate de până la 190 mii tone, după aprobarea prealabilă în cadrul consiliului societății. Achiziția efectuată de Termoelectrica va fi scutită de plata taxei pe valoarea adăugată, a accizei și a taxei vamale, pe o perioadă ce nu va depăși 31 mai 2023. Transportul cantității de păcură procurate va fi asigurat, în regim prioritar, de ÎS „Calea Ferată din Moldova”, în limita efectivului disponibil de cisterne și locomotive.
Pe 3 octombrie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că S.A. „Energocom” a obținut licența la ANRE România și poate cumpăra sau vinde gaze naturale pe piața din România. De asemenea, potrivit ministrului Spînu, „Energocom” a fost înregistrat pe Regional Booking Platform și poate accesa depozitele de stocare a gazelor naturale din Ucraina.
Totodată, ministrul Infrastructurii anunță că „Moldelectrica” a semnat un acord cu Transelectrica România pentru livrare de urgență a energiei electrice în caz de necesitate.
Pe 30 septembrie, compania Moldovagaz a primit de la concernul rus Gazprom confirmarea parțială a volumelor de gaze naturale pentru luna octombrie. Potrivit lui Spînu, din cele 8.06 milioane de metri cubi pe zi (pentru ambele maluri), au fost confirmate 5.7 milioane de metri cubi pe zi.