Suspectul în cazul alertei false cu bombă la Curtea de Apel Chișinău a fost reținut
Bărbatul care la data de 9 noiembrie a efectuat apelul la serviciul 112 și a comunicat că în incinta Curții de Apel Chișinău este amplasat un obiect explozibil a fost identificat și reținut. Acesta riscă până la 2 ani de închisoare.
Potrivit Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, este vorba despre un bărbat de 44 de ani, originar dintr-o localitate din raionul Strășeni, care a fost anterior judecat pentru comiterea unui furt.
În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că în timp ce se afla în incinta Curții de Apel și aștepta să înceapă ședința de judecată într-un dosar în care este vizat, a efectuat apelul la serviciul 112 de la telefonul aflat în holul clădirii.
Bărbatul ar mai fi comunicat polițiștilor că a făcut o glumă neștiind care pot fi consecințele și că sunt implicate toate serviciile specializate.
De menționat că, pe cazul dat, a fost inițiat un dosar penal.
Conform legislației în vigoare, bărbatul riscă o amendă în mărime de la 27. 500 la 42. 500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.