„Suport de criză”: Peste 50 de mii de familii vulnerabile din R. Moldova vor beneficia de asistență financiară acordată de organizațiile internaționale
Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță despre dezvoltarea sistemului informațional „Suport de criză”, prin care vor fi implementate două programe de asistență monetară pentru populația vulnerabilă din R. Moldova, cu suportul partenerilor de dezvoltare.
Astfel, potrivit reprezentanților Ministerului, la etapa actuală, se completează listele cu familiile și persoanele eligibile pentru:
– ajutorul material unic de 1 000 de lei (finanțat de Agenția ONU pentru Refugiați UNHCR) care va fi acordat la circa 17 mii de familii a căror venituri medii lunare pe membru de familie nu depășesc 3 544 de lei (inclusiv persoanele refugiate din Ucraina) prioritate având:
- persoanele singure, care nu pot gospodări singure, care necesită îngrijire şi supraveghere;
- persoanele vârstnice beneficiari de alocații sociale de stat conform Legii nr. 499/1999;
- alte categorii de persoane care se află în dificultate, din cauza unor îmbolnăviri grave, situații excepționale sau de forță majoră.
– ajutorul financiar de urgență de 700 de lei achitat lunar pentru o perioadă de șase luni, finanțat din fondurile Agențiilor ONU în baza unui Memorandum de Înțelegere semnat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale pe 25 noiembrie, care va fi acordat la circa 40 mii de familii domiciliate pe teritoriul R. Moldova care pentru luna noiembrie 2022 au beneficiat de ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului conform Legii nr. 133/2008, din rândul următoarelor categorii:
- familiile care au în componența sa persoane cu dizabilități;
- familie cu un adult cu copil/copii cu vârsta de 0-17 ani inclusiv;
- familiile cu trei și mai mulți copii cu vârsta de 0-17 ani inclusiv;
- familiile care au în componența sa copii cu vârsta de 0-2 ani inclusiv (prioritate pentru femeile însărcinate sau care alăptează).
„Dreptul la ambele tipuri de ajutoare va fi stabilit de o Comisie locală creată pe lângă autoritatea administrației publice locale de nivelul întâi, care va avea rolul de a identifica potențialii beneficiari și de a decide asupra dreptului de stabilire și acordare a asistenței financiare. Asistenții sociali din comunități vor colecta și înregistra cererile de acordare a ajutoarelor, verifica actele confirmative și introduce datele în sistemul informațional „Suport de criză””, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.
Conform autorităților, „luând în considerare că ambele tipuri de ajutoare reprezintă măsuri în situații de urgență, beneficiarii care vor fi selectați de Comisia locală, vor primi mijloacele bănești prin intermediul prestatorilor de servicii de plată cu anumite condiții”:
– în cazul ajutorului material unic – dacă beneficiarul nu a ridicat plata de la prestatorul de servicii de plată până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, acesta se stopează, iar beneficiarul nu va mai avea are dreptul la plata acestuia;
– în cazul ajutorului financiar de urgență – dacă beneficiarul nu a fost ridicat plata de la prestatorul de servicii plată în decurs de 30 zile calendaristice din ziua transferării, acesta este restituit, beneficiarul nemaiavând dreptul la plata acestuia pentru luna respectivă.
Pentru informații suplimentare referitor la modalitatea de stabilire și plată a acestor ajutoare, cetățenii se vor adresa la autoritatea administrației publice locale de nivelul întâi (de la locul de trai), și suplimentar în cazul ajutorului financiar de urgență apelând la linia telefonică fierbinte gratuită 080010890.