Studiu CRJM: Cât de mari sunt salariile judecătorilor din R. Moldova și cât durează examinarea cauzelor?
Deși R. Moldova alocă justiției o parte suficientă din cheltuielile publice, judecătorii din R. Moldova, alături de cei din Georgia, rămân cel mai prost plătiți dintre cele 44 state membre ale Consiliului Europei (CoE), la fel ca și nivelul de remunerare a procurorilor Procuraturii Generale (PG). Acest fapt ar putea sugera că este necesară o evaluare a eficienței cheltuirii fondurilor publice alocate justiției, potrivit studiului „Justiția R. Moldova în cifre – o privire comparativă”, elaborat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).
Documentul analizează fondurile publice alocate justiției, salariile judecătorilor și procurorilor, personalul din justiție, viteza de examinare a dosarelor, precum și sarcina de muncă a magistraților.
„Raportat la salariul mediu pe economie, în anul 2022, judecătorii începători sunt remunerați cu 2,1 salarii medii, iar judecătorii Curții Supreme de Justiție – cu 3,1 salarii medii pe economie, ceea ce este cu mult mai puțin decât mediana CoE. De asemenea, judecătorii Curții Supreme de Justiție din Moldova primesc cel mai mic salariu din cele 47 de țări analizate de CEPEJ”, a declarat Vladislav Gribincea, unul dintre autorii studiului.
Datele Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției a Consiliului Europei (CEPEJ) sugerează că numărul judecătorilor este suficient, iar volumul de muncă al judecătorilor moldoveni nu este mai mare decât al celor din alte țări. De asemenea, R. Moldova a alocat efectiv un număr mai mare de personal care să asiste judecătorii decât media CoE, arată un rezumat al studiului.
Pe de altă parte, conform CRJM, numărul procurorilor moldoveni este dublu față de mediana CoE, iar personalul care îi asistă pe aceștia nu pare a fi insuficient.
„Cu toate acestea, numărul cauzelor instrumentate de procurori este mult mai mic decât mediana CoE. Aceste date ar putea servi drept bază pentru discuții cu privire la optimizarea numărului de procurori. Astfel, sumele economisite ar putea fi utilizate pentru creșterea salariilor judecătorilor și procurorilor care vor promova evaluarea externă.
În cadrul cercetării se constată că justiția din R. Moldova examinează destul de repede cauzele civile și administrative, însă destul de lent pe cele penale. Viteza cu care au fost examinate cauzele în justiția din R. Moldova s-a încetinit considerabil în anul 2020 față de 2018, mai mult decât în alte țări. În 2020, Curtea Supremă de Justiție din R. Moldova a fost cea mai rapidă la examinarea cauzelor civile din cele 47 de țări și pe locul doi la examinarea cauzelor administrative, chiar dacă la CSJ activau doar 19 din 33 de judecători. Studiul a fost elaborat în baza Raportului de evaluare al sistemelor judiciare, publicat de Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) în octombrie 2022. În anii 2019 și 2021, CRJM a elaborat documente similare”, se mai arată în sudiu.
Scopul cercetării este obținerea, în baza datelor statistice, a unui tablou general al justiției din R. Moldova în raport cu țările cu o dezvoltare economică similară și identificarea necesităților de intervenție la nivel de politici.